CULTURĂ

BNRM a inaugurat o expoziţie cu prilejul sărbătorilor naţionale

post-img

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a inaugurat o expoziţie cu prilejul sărbătorilor naţionale: „Ziua Independenţei” şi „Limba noastră cea Română”. Instituţia a adus, în ajunul Zile Independenţei, un omagiu celor ce au fost şi celor ce mai sunt, celor ce au muncit cu abnegaţie pentru idealurile naţionale şi libertate, prin inaugurarea expoziţiei cu genericul: „Cunoscând trecutul, scriem viitorul”.

Elena Pintilei, director general, a remarcat că Biblioteca Naţională de fiecare dată, vine cu un omagiu adus celor două sărbători tradiţionale, punând în valoare tot ce are mai sfânt R. Moldova: patrimoniul naţional scris, valoros, „care demonstrează cine suntem, de unde venim şi care este geneza noastră adevărată”, relatează IPN.

,,Mă bucur mult că anul acesta ne-a reuşit o nouă expoziţie care are două segmente destul de importante din istoria neamului nostru. Informaţiile care se deţine în Biblioteca Naţională, toate cărţile care sunt expuse aici, sunt cărţi de patrimoniu. O parte din ele sunt începute la Cazanii, manuscrise şi alte tipuri de documente care demonstrează geneza noastră, istoria poporului nostru şi geneza limbii. Unele publicaţii prezente aici, editate pană la 1940, încă o dată demonstrează că împreună suntem o ţară mare, legaţi prin limbă, suntem un neam, suntem un popor!”, a spus Elena Pintilei.

Expoziţia reuneşte circa 120 de documente de patrimoniu din fondul Bibliotecii Naţionale despre istoria, ştiinţa, cultura R. Moldova, descrise în cronicile vechi ale cărturarilor. Este alcătuită din patru compartimente: Istoria Moldovei în letopiseţe şi vechile cronici; Moldova istorică / Basarabia secolului XIX; Carte de învăţătură în Basarabia până în sec. XIX şi Limba română: etimologia şi geneza.

Expoziţia poate fi vizitată începând cu 26 august, spaţiul expoziţional, etajul 1, bloc central (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”), cu respectarea măsurilor şi normelor de protecţie contra COVID-19.