CULTURĂ

Criticul şi istoricul literar Timotei Melnic s-a stins din viaţă

post-img

Criticul şi istoricul literar Timotei Melnic, doctor habilitat în filologie, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, s-a stins ieri din viaţă. Pe 22 februarie el ar fi împlinit 86 de ani, informează MOLDPRES.

Anunţul despre trecerea în eternitate a profesorului Timotei Melnic a fost făcut public de către decanul Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, Adriana Cazacu.

Solicitată de agenţie, Adriana Cazacu a afirmat că Timotei Melnic a fost cercetător în domeniul teoriei literare şi mentor a zeci de generaţii de filologi, un om de o rară modestie şi cumsecădenie deosebită. ”Preocupările lui au fost legate de istoria gândirii estetice, de teoria literaturii, şi, în special, de esenţa şi particularităţile imaginii artistice, de criteriile valorii estetice a operei literare”, a subliniat Adriana Cazacu.

Timotei Melnic s-a născut la 22 februarie 1935 în satul Bulboci, raionul Soroca. În perioada 1958-1963, şi-a făcut studiile la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. În 1967, şi-a susţinut teza de doctor în filologie cu tema ”Conţinut şi formă în opera literară”, iar în 1997 - cea de doctor habilitat cu tema ”Specificul imaginii artistice şi valoarea ei literar-estetică”.

A activat în calitate de colaborator ştiinţific la Secţia de sociologie şi filosofie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1966-1967). În 1967-1980, a fost lector superior, apoi conferenţiar la Institutul Pedagogic de Stat ”Ion Creangă” (în prezent – Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”) din Chişinău, şi în 1991-1995 – conferenţiar şi şef al Catedrei de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova.

De-a lungul activităţii sale, Timotei Melnic a publicat peste 200 de studii, articole, teze ale comunicărilor ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale: ”Frumosul artistic şi valoarea lui educativă”, ”Conţinut şi formă în opera literară”, ”Semnificaţia social-estetică a literaturii”, ”Imaginea artistică şi procesul de creaţie”, ”Din istoria gândirii estetice în Moldova” (în limba rusă), ”Specificul imaginii artistice şi valoarea ei literar-estetică” etc. A publicat o serie de articole în enciclopedia ”Literatura şi arta Moldovei” (în două volume). A fost referent oficial la două teze (2006 şi 2007).

Este fondatorul ziarului ”Tânărul învăţător”. A condus cenaclul literar de la facultate. Potrivit specialiştilor în materie, prin monografiile şi materialele didactice, prin numeroase studii şi articole publicate în revistele de specialitate, Timotei Melnic şi-a făcut un nume cunoscut în domeniul investigaţiei de ordin teoretico-literar. A format zeci de generaţii de studenţi filologi.

 Sicriul cu corpul cu corpul neînsufleţit al regretatului profesor va fi depus marţi, 16 februarie, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din Chişinău. În aceeaşi zi, Timotei Melnic va fi înmormântat la Cimitirul ”Sfântul Lazăr” din capitală.