CULTURĂ

„Dialog social cu chişinăuienii”: Spectacole de muzică populară şi uşoară, în acest weekend, la Chişinău

post-img

Sâmbătă şi duminică, pe 14 şi 15 august, ora 19:00, în sectoarele Chişinăului sunt programate două spectacole de muzică populară/folclorică şi uşoară, desfăşurate în cadrul Proiectului „Dialog social cu chişinăuienii".

Astfel, sâmbătă, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt" va avea loc spectacolul muzical-artistic „Am venit cu drag de voi", cu participarea orchestrei de muzică populară „Busuioc" şi ansamblurile folclorice „Doina" şi Codrenii", conducător artistic Ion Glodea, iar duminică, în parcul „Valea Trandafirilor", în preajma havuzului este programată acţiunea „Chişinăul panoramic" - compoziţie muzicală susţinută de  de formaţia de muzică uşoară „Brass Brand"; conducător artistic Radu CAZACU, solist Viorel BULIGA.

Potrivit autorităţilor municipale, evenimentele din cadrul Proiectului „Dialog social cu chişinăuienii" au drept scop promovarea tezaurului artistic autohton - colectivele artistice, valorile culturale din domeniul artelor vizuale, precum şi patrimoniul cultural al oraşului Chişinău, totodată, asigurând dialogul social cu spectatorii, în contextul situaţiei create de pandemia COVID-19.  

Totodată, autorităţile municipale anunţă că, în zilele de weekend: 14-15 august 2021, ora 17:00, în parcurile „Valea Morilor" şi „La Izvor" se va desfăşura Family Eco Qest, iniţiativă care promovează odihna activă, în aer liber, a cetăţenilor împreună cu familia. Cele două evenimentele sunt organizate de Asociaţia de jocuri intelectuale din Republica Moldova, cu susţinerea UNICEF Moldova, din fonduri USAID Moldova, în parteneriat cu Primăria Chişinău.