CULTURĂ

Mii de creştini români au participat la marea „Sărbătoare de la Putna", marcată prima dată în urmă cu 150 de ani

Mii de creştini români au participat la marea "Sărbătoare de la Putna", marcată prima dată în urmă cu 150 de ani la Mănăstirea Putna, unde se află şi mormântul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Personalităţi notorii din România, Republica Moldova şi etnici români din Ucraina au mers la Suceava pentru a sărbători împreună marele eveniment. Sfânta liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

"Sărbătoarea de la Putna" a fost iniţiată în urmă cu 150 de ani de mari personalităţi ale culturii româneşti, precum scriitorii Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi compozitorul Ciprian Porumbescu.  

VASILE COVALCIUC, protopop de Storojineţ, Ucraina: „Cum a numit Eminescu, Putna este Ierusalimul Neamului Românesc. Şi într-adevăr aici venim ca la unul dintre cele mai sfinte locuri de aici din Bucovina noastră.”

ANA BLANDIANA, scriitoare, România: „Am fost acum 50 de ani la acea sărbătoare. Se sărbătoreau 100 de ani din momentul în care Eminescu, şi Slavici organizaseră adunarea de la Putna. Erau mii, zeci de mii de ţărani îmbrăcaţi în costume naţionale şi veniţi cu parastas, adică cu colaci şi cu colivă pentru Ştefan cel Mare.”

După Sfânta Liturghie organizată cu ocazia hramului Mănăstirii Putna, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a acordat 35 de distincţii mai multor personalităţi, între care s-au numărat stareţul Mânăstirii Putna şi Preşedintele Academiei Române.

IOAN AUREL POP, preşedintele Academiei Române: „Tinerii români studioşi din România şi teritoriile româneşti înstrăinate s-au gândit atunci ca prin cinstirea amintirii celui mai important domn pe care l-au avut românii în evul mediu, Ştefan cel Mare şi Sfânt să stimuleze efortul  fundamental al libertăţii şi unităţii naţionale a tuturor românilor şi unde se putea mai bine decât în locul nostru sfânt, în mănăstire Putna.”

ANIŞOARA ZEGREA, Bucureşti: „Fraţi români, să nu uitaţi. De acei studenţi minunaţi ce s-au gândi la ţara lor, la unirea tuturor.”

La expoziţia "Serbarea de la Putna 150, continuarea unui ideal" au fost prezentate icoane, portrete şi tablouri reprezentative. Mai muţi studenţi de etnie română au sfinţit candela aniversară pe care au depus-o la Mormântul Sfântului Ştefan cel Mare din incinta Mănăstirii.

MARIA ZEGREA, satul Pătrăuţii de Sus, Ucraina: „Cea mai mare sărbătoare aşteptată de toţi creştinii, de toţi românii, de unirea noastră, de credinţă, de dragoste, de iubire.”

Sărbătoarea a culminat cu un spectacol de muzică românească populară, prezentat de Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava şi mai multe colective etnofolclorice din sudul Bucovinei.