CULTURĂ

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi s-a mutat într-un alt sediu, la 60 de ani de la înfiinţare

post-img

Sărbătoare la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi. Se sărbătoresc 60 de ani de la înfiinţare şi cu acest prilej, instuţia s-a mutat într-un alt sediu. Primăria a cheltuit 5 milioane de lei pentru noul muzeu.

Vechea clădire a Muzeului de Istorie şi Etnografie din Bălţi era avariată şi punea în pericol siguranţa oamenilor şi a exponatelor.

MARIANA MIHAILEVSCHI, director, Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi: „Consiliul municipal în luna martie 2019, a hotărât să procure acest edificiu pentru necesităţile muzeului. Nu a fost un moft al nostru, condiţiile de expunere dar şi edificiul din strada Lăpuşneanu, era într-o stare avariată”.

Acum, însă, exponatele de valoare sunt găzduite în şapte săli spaţioase.

LUDMILA ROTARI, muzeograf: „Suntem foarte bucuroşi că am trecut la casă nouă. Avem o instituţie foarte comodă, foarte încăpătoare. O să fie foarte multe expoziţii  deschise”.

MIHAI VRABIE, profesor de istorie: „Să desfăşoare mai multe activităţi, multe încăperi cu multe exponate. Mai ales cele care erau depozitate, vor fi toate puse în faţa tuturor. În clădirea cea veche nu era loc, le strângeau, le depozitau, acum cu atâtea încăperi vor încăpea toate”.

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi are o colecţie de aproape 36 de mii de exponate.