CULTURĂ

Premieră pe scena Teatrului Naţional Satiricus. Spectacolul „Casa” după Maxim Gorki va fi jucat duminică, 19 septembrie

post-img

Premiera lunii septembrie pe scena Teatrului Naţional Satiricus, „CASA”, după Maxim Gorki, în regia lui Dumitru Acriş. Spectacolul „Casa” abordează o problematică de actualitate, aprofundată de intriga captivantă, caracterele inedite ale personajelor şi prestaţia scenică admirabilă a actorilor, toate aceste calităţi asigurându-i spectacolului un real şi previzibil succes de public.

„Este un spectacol dur, neordinar şi, în acelaşi timp, foarte emoţionant, consideră regizorul Dumitru ACRIŞ (Moscova). Un spectacol care plasează cu temeritate în prim-plan personalitatea şi visele sale. De fapt, ce sunt visele? Le are, cu prisosinţă, fiecare dintre noi. Şi toţi îşi doresc să şi le vadă realizate. Dar ce urmează atunci când visele se destramă ca un fuior de praf, când nu mai există nici puteri, nici dorinţă de a merge înainte, când constaţi că pentru orice vis trebuie să plăteşti un preţ, uneori mult prea mare? Iar fericirea începe să se asocieze mai mult cu un „mit” – frumos, dar intangibil.

În opinia directorului general al Teatrul Naţional Satiricus, I.L. Caragiale, Alexandru Ggrecu, marea dramă a familiei Jeleznov, deşi a fost descrisă de M. Gorki cu un secol în urmă, este o oglindă vie a realităţilor din zilele noastre, din societatea noastră aşa-zis capitalistă. Spectacolul prezintă povestea unei familii.

Este o naraţiune dură despre părinţi şi copii, vise şi speranţe. Despre dragostea maternă – puternică, impulsivă, care poate fi distructivă. Scrisă de dramaturg într-un moment critic, piesa capătă acum un sens special. Pe scenă, se ciocnesc violent personaje – rude şi prieteni, impuşi de situaţie să facă o alegere între tradiţiile familiale şi interesele personale. Bunăstarea materială şi principiile morale sunt în echilibru şi ceva va trebui sacrificat...

În distribuţie: Vassa Petrovna Jeleznova (Elena OLEINIC), Prohor Jeleznov (Alexandr SHISHKIN), Ana (Irina RUSU), Mihail Vasilievici – administratorul (Ion GROSU), Ludmila – soţia lui Pavel (Alexandrina GRECU), Pavel (Gheorghe GUŞAN), Natalia - soţia lui Semion (Nadejda CRÎLOV), Semion (Alexandru CRÎLOV), Lipa (Olga ANGHELICI), Preotul (Roman MALAI). Premiera va avea loc duminică, 19 septembrie, ora 18:30.