CULTURĂ

Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti va avea loc între 16-29 septembrie la Chişinău

post-img

În perioada 16-29 septembrie 2019, Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale al României şi al Institutului Cultural Român, organizează Reuniunea Teatrelor Naţionale, ediţia a V-a.

Evenimentul marchează cu fast deschiderea stagiunii a 98-a; pentru al cincilea an, consecutiv, Reuniunea adună iubitorii de teatru într-o Horă a Unirii, făcând abstracţie de frontierele fizice, oferind spectatorilor bucuria de a aprecia montări recente, realizate de către colectivul teatrului-
gazdă, dar şi de alte prestigioase colective din România, Serbia şi Republica Moldova.

Şi-au anunţat participarea Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti; Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi; Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu; Teatrul Naţional Târgu- Mureş (cu ambele trupe, română şi maghiară); Teatrul Naţional „Strija” / Serbia; Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri”, Bălţi; Teatrul ”B. P. Hasdeu”, Cahul; Centrul de Arte ”Coliseum”; Teatrul Naţional Radiofonic, Bucureşti, dar şi Teatrul la microfon ( Radio Moldova 1).

Ca de fiecare dată, programul conţine şi numeroase alte delicii artistice: conferinţe, concerte, expoziţii, întâlniri cu regizorii şi actorii invitaţi. Evenimentul este mediatizat intens la radio şi tv, în presa scrisă şi pe reţelele de socializare atât în română, cât şi în limba etniilor conlocuitoare - rusă, ucraineană, găgăuză.

Astfel se întemeiază o tradiţie teatrală, consolidând legăturile cultural-identitare între artiştii şi publicul din cele două state, ia amploare un proiect ambiţios care, după triumful extraordinar înregistrat în cele 4 ediţii, poate fi considerat evenimentul cultural al anului.

Apropiindu-ne, pas cu pas, de jubileul de un secol al Naţionalului din Chişinău, fondat în 1921, facem al cincilea pas hotărât pe drumul cunoaşterii reciproce, al regăsirii şi al împărtăşirii valorilor şi viziunilor artistice de anvergură.