CULTURĂ

Sute de volume importante ale literaturii române, donate de o bibliotecă din România, vor ajunge în bibliotecile școlare din Republica Moldova,

post-img

Biblioteca Centrala Universitara Carol I va dona sute de volume ale literaturii române bibliotecilor şcolare din R. Moldova. Este vorba despre o acţiune la iniţiativa Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului de la Bucureşti.

„Mulțumim, Biblioteca Centrala Universitara Carol I, pentru că aţi răspuns afirmativ inițiativei D.R.R.M. de a dona cărți în limba română, atât de necesare și așteptate de către cetățenii de peste Prut. Limba română contribuie la menținerea culturii naționale, la dezvoltarea tuturor valorilor materiale și spirituale”, se spune într-o postare pe pagina de Facebook a Departamentului. 

DRRM subliniază că promovarea valorilor identitare românești în Republica Moldova constituie obiectivul primordial al  Departamentului, iar astfel de acţiuni de susţinere a activităţii centrelor de informare ale României pe teritoriul R. Moldova, a caselor limbii şi culturii române, a centrelor culturale din Republica Moldova şi a bibliotecilor şcolare de limba română de peste Prut reprezintă una dintre principalele atribuţii ale Departamentului, de o importanţă majoră.