Istoria tristă a deportărilor va rămâne mereu vie în memoria colectivă românească. Acum 76 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, a avut loc primul val de deportări din Basarabia şi nordul Bucovinei. Imediat după anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, în 1940, represaliile au început în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Potrivit istoricilor, toţi cei care nu se încadrau în filosofia omului sovietic erau lichidaţi.
„Chiar din primele zile ale ocupaţiei Basarabiei au început arestările şi deportările”, susţine Viorica Olaru, istoric.
„Uniunea Sovietică voia să înceapă un război de ofensivă şi să elibereze hotarul de elementele care nu se încadrau în acel război”, afirmă Mariana Ţăranu, istoric.
Istoria scoate la iveală nu doar atrocităţile sovietice, ci şi degradarea relaţiilor interumane din societatea basarabeană, în circumstanţele ocupaţiei sovietice. Mulţi dintre cei condamnaţi la muncă silnică ajungeau acolo denunţaţi chiar de către membrii familiilor lor.
„Trebuie să recunoaştem că de multe ori s-au făcut dosare pe baza mărturiilor rudelor, fraţilor... A decăzut calitatea relaţiilor din societatea rurală basarabeană”, afirmă Viorica Olaru.
„În momentul întocmirii dosarelor, în timpul nopţii, erau chemaţi la sovietul sătesc. Toţi erau interogaţi şi se obţineau informaţii denigratoare la adresa capului familiei”, potrivit Marianei Ţăranu.
Astfel, zeci de mii de basarabeni, majoritatea reprezentanţi ai elitei societăţii, au luat drumul Siberiei şi al Kazahstanului. Într-o singură noapte au fost deportate aproximativ 30 de mii de persoane.
„Au fost constituite grupe operative. Pe data de 13 iunie, oamenii erau în gară unde erau obligaţi să nu stea în picioare...”, afirmă istoricul Mariana Ţăranu.
Tragedia deportărilor abia începea. Cei care au suportat drumul lung şi chinuitor au avut de înfruntat şi condiţiile vitrege din surghiun.
„Familia care ajungea în Kazahstan sau în Siberia era complet dezumanizată, înfricoşată. Trebuia să găsească modalităţi de a supravieţui”, menţionează Mariana Ţăranu.
Datele statistice arată că din numărul celor deportaţi doar jumătate a revenit acasă, dar puţini oameni au reuşit să se reintegreze în societate. La 76 de ani de la primul val de deportări din Basarabia şi nordul Bucovinei, suferinţele îndurate de cei ajunşi în Siberia şi Kazahstan au rămas în memoria şi ADN-ul colectiv.
„Pur şi simplu a avut loc un grav accident, un adevărat cataclism social-politic”, susţine istoricul Viorica Olaru.
Cine nu-şi cunoaşte istoria riscă s-o repete, spunea filosoful şi scriitorul american George Santayana.
Reportaj realizat de Doina Salcuţan, reporter TVR MOLDOVA.
„Uniunea Sovietică voia să înceapă un război de ofensivă şi să elibereze hotarul de elementele care nu se încadrau în acel război”, afirmă Mariana Ţăranu, istoric.
Istoria scoate la iveală nu doar atrocităţile sovietice, ci şi degradarea relaţiilor interumane din societatea basarabeană, în circumstanţele ocupaţiei sovietice. Mulţi dintre cei condamnaţi la muncă silnică ajungeau acolo denunţaţi chiar de către membrii familiilor lor.
„Trebuie să recunoaştem că de multe ori s-au făcut dosare pe baza mărturiilor rudelor, fraţilor... A decăzut calitatea relaţiilor din societatea rurală basarabeană”, afirmă Viorica Olaru.
„În momentul întocmirii dosarelor, în timpul nopţii, erau chemaţi la sovietul sătesc. Toţi erau interogaţi şi se obţineau informaţii denigratoare la adresa capului familiei”, potrivit Marianei Ţăranu.
Astfel, zeci de mii de basarabeni, majoritatea reprezentanţi ai elitei societăţii, au luat drumul Siberiei şi al Kazahstanului. Într-o singură noapte au fost deportate aproximativ 30 de mii de persoane.
„Au fost constituite grupe operative. Pe data de 13 iunie, oamenii erau în gară unde erau obligaţi să nu stea în picioare...”, afirmă istoricul Mariana Ţăranu.
Tragedia deportărilor abia începea. Cei care au suportat drumul lung şi chinuitor au avut de înfruntat şi condiţiile vitrege din surghiun.
„Familia care ajungea în Kazahstan sau în Siberia era complet dezumanizată, înfricoşată. Trebuia să găsească modalităţi de a supravieţui”, menţionează Mariana Ţăranu.
Datele statistice arată că din numărul celor deportaţi doar jumătate a revenit acasă, dar puţini oameni au reuşit să se reintegreze în societate. La 76 de ani de la primul val de deportări din Basarabia şi nordul Bucovinei, suferinţele îndurate de cei ajunşi în Siberia şi Kazahstan au rămas în memoria şi ADN-ul colectiv.
„Pur şi simplu a avut loc un grav accident, un adevărat cataclism social-politic”, susţine istoricul Viorica Olaru.
Cine nu-şi cunoaşte istoria riscă s-o repete, spunea filosoful şi scriitorul american George Santayana.
Reportaj realizat de Doina Salcuţan, reporter TVR MOLDOVA.
