DIFERIŢI, DAR LA FEL

Îşi dedică viaţa ajutând copiii cu nevoi speciale. Un grup de specialişti se deplasează zilnic acasă la micuţii cu dizabilităţi

Învaţă micuţii să vorbească, să facă primii paşi, să se adapteze la şcoală sau grădiniţă şi îi încurajează pe părinţi să nu se dea bătuţi. Este vorba de câţiva specialişti din Criuleni care, de 10 ani, formează o echipă mobilă, gata să intervină la nevoie. Am mers şi noi în satul Izbişte să îi cunoaştem pe cei care readuc speranţa în casele familiilor mai puţin fericite.  

E o zi obişnuită în satul Izbişte din Criuleni, situat la 30 de kilometri de Chişinău. La şcoala din localitate, într-o sală colorată şi luminoasă, este ora de studiu şi jocuri pentru Lenuţa, Mihăiţă şi Veaceslav, trei copii diferiţi, dar la fel. Elena, cadru didactic de sprijin, îi învaţă de la zero: litere, cifre, forme sau culori.
 
Şi Lenuţa, care suferă de o afecţiune neuropsihicărară, este gata de şcoală, după ce multă vreme a fost vizitată acasă de echipa mobilă de terapeuţi.
 
Lenuţa a început să meargă abia după 4 ani, când mama ei a hotărât să o dea la creşă, dar unde nu a fost acceptată mult timp.
 
 Cazul Lenuţei şi al lui Veaceslav sunt doar două dintre multe situaţii în care o familie nu reuşeste să se integreze în colectivitate. Ambele mame ne-au mărturisit că astăzi sunt mult mai împăcate.
 
Coordonatoarea echipei mobile, Vera Stahi, şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării copiilor din familii social-vulnerabile şi cu nevoi speciale. Ştie pe de rost fiecare copil cu probleme din raionul Criuleni, îi cunoaşte familia, istoria şi greutăţile.