ECONOMIC

Aproape 500.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova s-au împrumutat de la instituţii nebancare în acest an

post-img

Aproape jumătate de milion de cetăţeni aveau contractate împrumuturi de la organizaţiile de creditare nebancară, la sfârşitul primului trimestru.

Potrivit datelor statistice prezentate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), citate de BizLaw.md, în total, cele aproape 200 de organizaţii aveau peste 402 mii beneficiari.

Datele mai arată că valoarea totală a creditelor acordate a ajuns la 7,6 miliarde de lei, iar patronii au obţinut un profit în sumă de 201,2 milioane lei. Topul organizaţiilor de creditare nebancară care au strâns milioane este condus de Easy Credit SRL, care a câştigat de una singură cât următoarele două clasate împreună, adică 55,3 milioane lei. Următoarele în top sunt Sebo Credit SRL cu 27,2 milioane de lei şi Microinvest SRL care a câştigat 26,6 milioane lei.

Sunt însă şi companii la care nu le-a mers prea bine şi au suportat pierderi importante. Cele mai mari pagube le-a avut Credit Nobil SRL. Organizaţia a pierdut 6,8 milioane lei.

Potrivit Legii cu privire la organizaţiile de creditare nebancară, activităţile de creditare nebancară sunt acordarea de credite nebancare şi leasingul financiar.