ECONOMIC

Autorităţile locale din regiunea de Centru îşi îmbunătăţesc capacităţile pentru a-şi face bugetele transparente

post-img

Autorităţile publice trebuie să ofere şansa cetăţenilor să formuleze propuneri şi să se implice în procesul de planificare şi utilizare a bugetelor publice. Doar aşa va spori încrederea faţă de guvernarea locală, iar autorităţile vor deveni mai deschise şi vor satisface mai bine necesităţile locuitorilor.

La această concluzie au ajuns reprezentanţii societăţii civile, funcţionarii publici şi specialiştii participanţi la seminarul de instruire „Administraţii publice eficiente cu bugete transparente?”, care a avut loc pe 29 mai, în oraşul Ialoveni. 

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Bugete fără secrete“, realizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” şi de Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC), în cadrul Programului de Transparenţă Bugetară în Republica Moldova, implementat cu susţinerea financiară a Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

În cadrul seminarului au fost discutate şi prezentate etapele procesului bugetar, principiile bugetare, sursele de informare pentru participarea în procesul bugetar, mecanismele de implicare a cetăţenilor, bune practici de asigurare a transparenţei, dar şi alte aspecte legate de transparenţa bugetară.