ECONOMIC

Cetăţenii Republicii Moldova păstrează tot mai puţini bani în bănci

post-img

Cetăţenii Republicii Moldova păstrează tot mai puţini bani în bănci, fapt ce confirmă ipoteza că, pe timp de pandemie, scad şi economiile. În luna august, băncile comerciale au atras aproape cu un sfert mai puţine depozite, faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit Băncii Naţionale, în luna august, în băncile din Republica Moldova au fost puse la păstrare aproape 2 miliarde 115 milioane de lei. Aparent suma pare mare doar ca, faţă de august 2019, este mai mică cu 23,6 la sută. În bani, asta ar însemna o diferenţă de peste o jumătate de miliard de lei.

Statisticile mai arată că majoritatea depozitelor sunt de fapt economii ale persoanelor fizice. Acestora le-a revenit 75 la sută din  totalul depozitelor atrase în august. Restul banilor, sunt depuneri ale companiilor. 

Cifrele arată că cetăţenii Republicii Moldova au încredere în valuta naţională, întrucât aproape 68% dintre economii sunt în lei moldoveneşti. Cele mai atractive depozite au termen între şase luni şi un an. 

Banca Naţională atestă o scădere lentă a profitabilităţii depozitelor. Media pentru persoanele fizice este de 4,3%, iar pentru cele juridice de 2,5 la sută. Şi pentru că ritmul de atragere a depozitelor merge mână în mână cu cel al creditării, autoritatea bancară arată şi scăderea volumului de credite. Suma împrumuturilor acordate în luna august a scăzut, faţă de luna iulie, cu aproape 11 la sută. 

DEPOZITE ATRASE DE BĂNCI
august 2019 – 2,768 miliarde lei   
august 2020 - 2,115 miliarde lei 


DEPOZITE ATRASE DE BĂNCI (august 2020)

Total 2,115 miliarde lei 
persoane fizice – 75%
persoane juridice – 25%


DEPOZITE ATRASE DE BĂNCI (august 2020)

Total 2,115 miliarde lei 
valută naţională – 68%
valută străină – 32% 

RATA MEDIE ANUALĂ LA DEPOZITE (august 2020)
persoane fizice – 4,3% 
persoane juridice - 2,5%