ECONOMIC

Consumatorii de gaze din Republica Moldova ar putea achita cu până la 10% mai puţin pentru gazele naturale

Din această toamnă, consumatorii de gaze din Republica Moldova ar putea achita cu până la 10% mai puţin pentru gazele naturale. Ieftinirea vine după ce a fost finalizat gazoductul Iaşi-Ungheni. Deşi este functional, MoldovaGaz nu oferă deocamdată consumatorilor o alternativă la gazul rusesc.

„Preţul în trimestru patru va scădea, în condiţiile în care ama vut un an neobişnuit din cauza pandemiei, preţurile la achiziţia gazelor au scăzut”, a precizat VADIM CEBAN, director MoldovaGaz.

Directorul Moldova Gaz a anuntat într-o conferinţă de presă, în care a prezentat şi bilantul pe ultimul an, că există şanse să scadă preţul la gaze. Pentru a intra în vigoare această propunere, decizia trebuie să fie votată de Consiliul de Observatori. Vadim Ceban a spus că deşi este functional, gazoductul Iaşi-Ungheni rămâne neutilizat, dintr-un simplu motiv.

„E convenabil azi de procurat gazul doar din Rusia, costul gazului include toate costurile adiacente”, a spus VADIM CEBAN, director MoldovaGaz.

Conducerea MoldovaGaz a declarat că încă nu ştie ce preţuri oferă europenii la gazele naturale.

„Vom vedea care este aspectul economic, noi trebuie să arătăm eficienţa şi costul cel mai minim. Noi ne vom uita care un rutile optimale, care este preţul”, a spus VADIM CEBAN, director MoldovaGaz.

Prin urmare, gazoductul Iaşi-Ungheni este clasificat de MoldovaGaz, drept o rezervă strategică, în cazul în care nu vom mai avea gaze din Federaţia Rusă.

Vadim Ceban a mai declarat că, în prezent, sunt purtate negocieri cu Gazprom în vederea semnării unui contract de livrare a gazului pe un termen de trei ani, care ar urma să prevadă şi o altă formulă, mai avantajoasă, de formare a tarifului.