ECONOMIC

Granturi pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la Uniunea Europeană

post-img

Fondul European pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (EMFAF) a anunţat despre lansarea unor granturi pentru întreprinderi mici şi mijlocii, inclusiv nou-formate, dedicate „economiei albastre” din ţările riverane Mării Negre, vizând Republica Moldova, dar şi Georgia şi Ucraina, relatează IPN cu referire la Eu Neighbours east, o sursă a Comisiei Europene.

Una din condiţiile acordării finanţării este ca proiectele să reprezinte o cooperare a părţilor interesate din economia albastră a ţărilor Uniunii Europene UE şi din ţările eligibile din afara Comunităţii, reunite pentru a consolida capacităţile de inovaţie, digitalizare şi investiţii în economia albastră a Mării Negre.

Altă condiţie este ca propunerile să fie depuse de un consorţiu format din cel puţin trei solicitanţi din cel puţin două ţări eligibile din afara UE şi o ţară din UE. Toţi cei trei solicitanţi ar trebui să fie participanţi la Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră.

Cât priveşte domeniul de activitate al aplicanţilor, se cere ca proiectele să se concentreze în primul rând pe turismul de coastă şi maritim, pescuit şi acvacultura, transportul maritim, construcţia navală, biotehnologia albastră, energiile marine regenerabile etc. Propunerile pot, de asemenea, să exploreze potenţialul IMM-urilor, inclusiv, nou-formate în dezvoltarea porturilor ca acceleratori ai economiei albastre.

Fondul European pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură e disponibil să acorde de la 300 000 până la 500 000 de euro pentru fiecare proiect aprobat. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 12 ianuarie 2022, anunţă Comisia Europeană.