ECONOMIC

Gvernatorul Băncii Naţionale: urmează să asistăm la o creştere de tarife

post-img

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu, prognozează o creştere a tarifelor la mai multe categorii de produse, însă va fi o creştere treptată. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”.

„Preţurile la alimente şi la produse nealimentare ne vor da bătăi de cap la toamnă. ”, spune Armaşu.

Fostul ministru al Finanţelor spune că o creşterea de tarife va fi mai mai temperată decât ne aşteptam noi, la fel ca şi la petrol. 

BNM mai anunţă că în anul 2020 se aşteaptă o temperare a evoluţiei inflaţiei ca rezultat al evoluţiei inferioare a preţurilor internaţionale la produse alimentare şi petrol şi cererile externă şi internă mai temperate comparativ cu prognozele anterioare. 

Creşterea preţurilor va fi condiţionată de rata inflaţiei care la fel urmează să crească,  inflaţia va continua să crească până la începutul anului 2020, iar apoi va începe să scadă.

Potrivit lui Armaşu, în ultimele patru luni inflaţia s-a menţinut în coridorul de limită. 

„,Avem anumite presiuni inflaţioniste. Asta vine şi după majorarea salariilor în economie, inclusiv după schimbarea sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Toate astea mişcă inflaţia în sus, am avut şi deprecierea leului primăvara”, prognozează Armaşu.