ECONOMIC

Pentru a doua oară în două săptămâni, benzinăriile din Republica Moldova au ieftinit carburanţii

În noianul de veşti proaste, aduse de pandemie, există şi una bună. Pentru că economia şi-a redus motoarele, iar Arabia Saudită şi Rusia poartă un adevărat război în domeniul petrolier, tiţeiul se tot ieftineşte. De aceea, pentru a doua oară în două săptămâni, benzinăriile din Republica Moldova au ieftinit carburanţii, cu aproape doi lei, în total. Totuşi, unii specialişti acuză o înţelegere de cartel între vânzătorii de combustibili care ţine preţurile mai sus decât ar trebui.

Mai multe benzinării din Chişinău au afişat astăzi preţuri mai mici decât ieri. Un litru de benzină cu cifra octanică 95 se vinde azi 16,72 lei. Ieri costa 17,42 lei, deci ieftinirea este de 68 de bani. Şi motorina s-a ieftinit cu 70 bani iar gazul lichifiat cu 20 de bani. Preţul la petrol a coborat vertiginos la nivel mondial şi este cel mai mic din ultimi 10 ani, spun experţii. Totuşi, în Republica Moldova combustibilii se pot ieftini şi mai mult, odată ce se vor epuiza stocurile cumpărate la preţuri mai mari. 

„Petrol cel ieftin trebuie să ajungă în rafinării trebuie să fie procurat după care poţi să-l procuri. La benzină stocurile sunt de trei săptămâni la motorină, de cinci, trebuie să termine convenţional scumpă după care se aduce cea ieftină”, spune expertul economic, Sergiu Tofilat.

Bazându-se pe semnalele internaţionale, specialiştii estimează că această tendinţă se va păstra şi în perioada următoare.

„Există o luptă tare accerbă între Federaţia Rusă şi Ţările din Asia Mijlocie pe piaţa mondială, vedem operaţiuni care vin din partea Arabiei Saudite care au rezerve mari de petrol ei, lupta pentru clienţi şi oferă reduceri, tare mari”, spune expertul economic.

Totuşi, şoferii din Republica Moldova au de pierdut din cauza înţelegerilor de cartel care ar exista între comercianţii de combustibili, spun voci avizate de pe piaţă care cer intervenţia Consiliului Concurenţei.

„Eu aşa vrea să văd că fiecare companie duce o politică de preţuri independentă şi atunci eu o să cred că preţurile sunt corecte. Am suspiciuni că preţurile nu sunt corecte, nu sunt în defavoarea operatorilor ci a consumatorilor”, spune Victor Parlicov, expert în energetică.
 
 Scăderea preţurilor la combustibili este generată şi de cererea redusă, având în vedere că multe companii şi-au redus sau chiar şi-au oprit activitatea iar transportatorii şi-au tras maşinile pe dreapta.