ECONOMIC

Uniunea Europeană va susţine afacerile mici şi mijlocii din R. Moldova

În contextul crizei economice provocate de pandemie, Uniunea Europeană va susţine afacerile mici şi mijlocii din Republica Moldova.

UE va oferi antreprenorilor consultanţă şi sprijin financiar, prin intermediul iniţiativei Eu4Business.

Ajutorul va putea fi accesat în trei modalităţi. Prima prevede accesul la finanţare în condiţii speciale de creditare, oferite în colaborare cu băncile comerciale, precum şi granturi. Cea de-a doua se referă la serviciile de asistenţă anti-criză pentru afaceri, incluzând consultanţă şi oportunităţi de instruire. Cea de-a treia prevede o asistenţă tehnică acordată întreprinzătorilor aflaţi în dificultate.

În ultimii zece ani, prin intermediul platformei Eu4Business, Republica Moldova a benenficiat de peste 50 de miloane de euro.