Electorala 2020

VIDEO. Maia Sandu: Duminică este crucial să mergem la vot şi să punem R. Moldova pe calea cea dreaptă

post-img

Încrederea oamenilor cu care m-am întâlnit pe parcursul campaniei electorale mă face să fiu sigură că vom câştiga aceste alegeri, spune candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de şef al statului, Maia Sandu. 

"A fost o campanie dificilă, dar noi am reuşit să facem faţă, am avut peste 300 de întruniri cu mii de oameni, ei îşi doresc, ca şi noi, un stat funcţional ce lucrează pentru oameni, ce îi protejează, luptă pentru corupţia, încrederea oamenilor mă fac să fiu sigură că vom câştiga aceste alegeri, în pofida fostului preşedinte de a folosi resursele administrative.  Vreau să mulţumesc echipei, este o onoare să fac parte din această echipă", a spus Maia Sandu.

Candidatul PAS la funcţia de şef al statului a menţionat că sunt semnale de încercare de cumpărare a voturilor şi fraudare a alegerilor. "Avem semnale că sunt puse la cale încercări de cumpărare a voturilor, vă rugăm să ne comunicaţi aceste semnale, este foarte important să ne apărăm voturile. Am un apel pentru angajaţii statului - să nu se lase folosiţi şi implicaţi în acţiunile lui Igor Dodon de fraudare a votului. Fraudarea alegerilor este un pericol la securitatea statului şi va fi pedepsită. Pe 1 noiembrie puterea aparţine cetăţeanului, este crucial să mergem la vot", a menţionat Maia Sandu, care a venit şi cu un apel către diasporă de a participa la scrutinul electoral din 1 noiembrie.


Conferinţă de presă susţinută de Maia Sandu, candidat la funcţia de preşedinte al R. Moldova şi echipa sa de campanie