Europa Azi

„Europa Azi”: Miniştrii de externe din UE, convocaţi de urgenţă

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

SITUAŢIA DIN AFGHANISTAN NECESITĂ UN RĂSPUNS UNITAR

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a solicitat astăzi un răspuns unitar din partea ţărilor membre ale UE la situaţia din Afganistan. Potrivit lui Sassoli, această ţară are nevoie de o soluţie politică durabilă şi incluzivă, care să protejeze drepturile femeilor şi să le permită afganilor să trăiască în siguranţă şi cu demnitate. Totodată, şeful legislativului UE a precizat că azilul trebuie acordat celor care sunt în pericol de persecuţie.


MINIŞTRII DE EXTERNE DIN UE, CONVOCAŢI DE URGENŢĂ

Poporul afgan are dreptul să trăiască în siguranţă şi cu demnitate, a transmis astăzi şi diplomatul şef al UE, Josep Borrell. El a adăugat că întreaga comunitate internaţională sprijină plecarea în siguranţă a cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să părăsească ţara. Comunitatea internaţională este pregătită să îi ajute.

Ca urmare a ultimelor evoluţii în Afganistan, şeful diplomaţiei europene a convocat pentru mâine o reuniune extraordinară a miniştrilor de externe din statele membre pentru o primă evaluare a situaţiei din această ţară. Securitatea şi bunăstarea cetăţenilor săi, precum şi securitatea internaţională sunt în joc, a atenţionat Înaltul Reprezentant al UE.

U.E. PREGĂTEŞTE MUTAREA ÎN SIGURANŢĂ A ANGAJAŢILOR AFGANI

Uniunea Europeană lucrează cu statele membre asupra soluţiilor rapide pentru mutarea într-un loc sigur a angajaţilor săi locali afgani şi a familiilor lor. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că este o chestiune extrem de urgentă, la care se lucrează foarte serios şi asiduu, împreună cu statele membre ale UE. Potrivit reprezentantului executivului comunitar, soluţiile trebuie să fie nu doar rapide, ci să garanteze şi securitatea. Din motive de securitate, Comisia nu a comunicat despre câţi oameni este vorba şi unde se află aceştia.

VACCINURI PENTRU UE ŞI ÎNTREAGA LUME

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a semnat astăzi un nou contract cu compania farmaceutică Novavax, pentru achiziţia a până la 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. După ce vaccinul va fi revizuit şi aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente, statele membre vor putea achiziţiona 100 de milioane de doze, care vor fi livrate în perioada 2021-2023. Dacă va fi necesar, contractul prevede o opţiune pentru livrarea a 100 de milioane de doze de vaccin Novavax suplimentare. Kyriakides a precizat că vaccinurile sunt achiziţionate pentru cetăţenii din UE şi oamenii din întreaga lume. Statele membre le pot redirecţiona către ţările europene partenere sau pot decide să le doneze unor ţări cu venituri mai mici.