Europa Azi

Josep Borrell avertizează că “vecinătatea UE a fost cuprinsă de flăcări” şi solicită un răspuns unitar european la crizele din Belarus şi Mediterană

post-img

Vecinătatea Uniunii Europene este “în flăcări”, cu crize care se desfăşoară din Belarus şi până în estul Mării Mediterane şi care necesită un răspuns urgent din partea statelor membre ale UE, a avertizat duminică Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate.

În ultimele zece luni, vecinătatea noastră a fost cuprinsă de flăcări, din Libia şi până în Belarus. Totul s-a înrăutăţit mai mult decât m-aş fi aşteptat“, a spus Borrell, într-un interviu acordat pentru Financial Times.

Afirmaţiile sale vin în contextul unei perioade tensionate în care ţările UE negociază pentru a se pune de acord asupra unei liste de sancţiuni împotriva oficialilor regimului de la Minsk care au reprimat violent manifestanţii paşnici, precum şi pentru o poziţie comună europeană în ce priveşte acţiunile de exploatare ale resurselor de către Turcia în Marea Mediterană.

Josep Borrell a mai spus că miniştrii de externe din UE ar trebui să decidă pe 21 septembrie care vor fi sancţiunile aplicate regimului din Belarus, care este acuzat că a fraudat alegerile în favoarea preşedintelui autoritar Aleksandr Lukashenko şi a desfăşurat o represiune împotriva societăţii civile şi a opoziţiei.

Decizia ţărilor UE va urma unei acţiuni deja coordonate a ţărilor baltice, care au întocmit o listă de “persona non grata” cu 30 de oficiali bieloruşi, inclusiv preşedintele Lukashenko.

Şeful diplomaţiei UE a precizat că includerea lui Lukashenko pe o asemenea listă urmează ” a fi dezbătută”.

Financial Times remarcă faptul că negocierile sunt complicate întrucât Cipru se opune unei decizii finale privind această listă de sancţiuni pentru oficialii regimului Lukashenko până când nu vor fi decise şi sancţiuni împotriva Turciei pentru acţiunile sale din Marea Mediterană.

“Tensiunile din estul Mediteranei între Grecia, Turcia şi Cipru au crescut exponenţial şi există un risc puternic de confruntare care să depăşească doar cuvintele”, a spus Borrell.

Reacţia a apărut după ce grupul MED7 al ţărilor din sudul Europei, în frunte cu Franţa care are divergenţe cu Turcia, şi-a exprimat sprijinul şi solidaritatea deplină faţă de Grecia şi Cipru în faţa încălcărilor repetate ale suveranităţii lor, precum şi a comportamentului ostil din partea Turciei, susţinând ideea unor sancţiuni economice suplimentare împotriva acesteia dacă persistă în acţiunile sale unilaterale în estul Mediteranei.

Înaltul Reprezentant s-a lamentat de “lipsa de urgenţă” în procesul de elaborare a politicii externe a UE şi a fost sincer cu privire la limitările rolului său, nu în ultimul rând nevoia de luare a deciziilor în unanimitate de către statele membre.

Politica externă a Uniunii Europene este “o lucrare în curs de desfăşurare şi va fi încă o lucrare în desfăşurare pentru o lungă perioadă de timp, deoarece nu împărtăşim aceeaşi viziune asupra lumii”, a spus el.