EXTERN

Antony Blinken, în vizită la Kiev: Rusia poate ataca Ucraina „în orice moment”

post-img

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns la Kiev miercuri dimineaţă, vizită care face parte din eforturile internaţionale pentru detensionarea situaţiei securităţii la frontiera dintre Ucraina şi Rusia. Din capitala Ucrainei, şeful diplomaţiei SUA a transmis că acumularea de trupe ruse la graniţă înseamnă că preşedintele Vladimir Putin poate ordona un atac asupra Ucrainei într-un „termen foarte scurt”, transmite Reuters.

Blinken a spus că speră cu tărie că Moscova poate rămâne pe o cale diplomatică şi paşnică atunci când se va întâlni săptămâna aceasta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la Geneva pentru mai multe discuţii privind detensionarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

„Ştim că există planuri pentru a creşte acea forţă (rusă) şi mai mult într-un timp foarte scurt, ceea ce îi oferă preşedintelui Putin capacitatea, de asemenea, de a lua, în orice moment, măsuri agresive suplimentare împotriva Ucrainei”, a declarat Blinken diplomaţilor la Ambasada SUA din Kiev, subliniind în acelaşi timp că acumularea de trupe ruse la graniţă are loc fără „provocare, fără motiv”.

Mesajul şefului diplomaţiei americane completează ceea ce a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care a evocat o „situaţie extrem de periculoasă în acest moment” la frontiera cu Ucraina, precizând că „Rusia ar putea lansa un atac în orice moment asupra Ucrainei”.

Blinken are programată miercuri o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi una cu ministrul de externe Dmitro Kuleba.

Potrivit Departamentului de Stat american, obiectivul vizitei este de a reafirma angajamentul Washingtonului faţă de suveranitatea şi integritatea teritoriale ale Ucrainei. Joi, Antony Blinken va pleca spre Berlin, unde va avea o întâlnire cu ministrul de externe german Annalena Baerbock.

După ce marţi secretarul de stat al SUA a discutat telefonic cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, cei doi demnitari se vor întâlni în persoană vineri, la Geneva. Acolo au avut loc negocieri pe 10 ianuarie şi între secretarul adjunct de stat american Wendy Sherman şi vice-ministrul rus de externe Serghei Ribakov, însă ele nu au avansat niciun pas. 

Blinken a subliniat rolul important al democraţiei în depăşirea crizei actuale, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. „Orice discuţie privind securitatea europeană trebuie să includă partenerii şi aliaţii NATO din Europa, inclusiv Ucraina”, a susţinut secretarul de stat american.

În ultima perioadă tensiunile privind conflictul din Ucraina s-au multiplicat. Negocierile de săptămâna trecută între SUA şi Rusia, atât în cadrul Consiliului NATO-Rusia, cât şi în cadrul OSCE, nu s-au soldat cu rezultate concrete.

Mişcările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina au determinat Occidentul să se teamă că Rusia planifică o invazie. Estimările numărului de trupe ruseşti mutate mai aproape de Ucraina variază de la 60.000 la aproximativ 100.000, un document al serviciilor secrete americane sugerând că numărul ar putea fi crescut la 175.000.

În ultimele luni a crescut numărul de forţe militare grupate de-a lungul frontierei dintre Rusia şi Ucraina, ceea ce i-a făcut pe oficialii ucraineni şi occidentali să se alarmeze. Sursă foto: Profimedia Images

Moscova neagă că are un asemenea plan, dar la rândul său solicită garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice în Alianţă.

În tot acest context tensionat, administraţia SUA a anunţat miercuri deblocarea unei sume suplimentare de 200 de milioane de dolari drept ajutor acordat Ucrainei pentru apărare, notează Agerpres.

De asemenea, SUA au anunţat în decembrie 2021 acordarea acestei sume de ajutor suplimentar pentru Ucraina, în scop defensiv.

„Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi vom continua să acordăm Ucrainei sprijinul de care are nevoie”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat american, care îl însoţeşte pe secretarul de stat Antony Blinken în vizita la Kiev.

„În cazul în care Rusia va invada în continuare Ucraina, vom oferi ucrainenilor material defensiv suplimentar, dincolo de ceea le furnizăm în acest moment”, a mai declarat oficialul Departamentului de Stat înainte de sosirea lui Blinken la Kiev.

NATO invită Rusia din nou la discuţii

Marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a invitat Moscova şi partenerii din Alianţă la discuţii suplimentare cu privire la situaţia din Ucraina, pe fondul temerilor privind o invazie a acestei ţări de către Federaţia Rusă. Acesta a subliniat că NATO este pregătită să continue dialogul, dar a exclus un răspuns militar în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei. 

Cancelarul german în conferinţa de presă de la sediul NATO din Bruxelles alături de Secretarul General al Alianţei. Aceste discuţii vor avea ca scop „să abordeze preocupările noastre, dar şi să asculte preocupările Rusiei” şi să „găsească o cale de urmat pentru a preveni orice atac militar asupra Ucrainei”, a adăugat secretarul general al NATO. 

În conferinţa de presă organizată împreună cu cancelarul german Olaf Scholz, Jens Stoltenberg a cerut Rusiei să înceapă retragerea trupelor ruseşti desfăşurate la graniţa cu Ucraina, o cerere respinsă câteva ore mai târziu de şeful diplomaţiei de la Moscova. 

„Rămânem angajaţi în abordarea noastră pe două căi: descurajare şi apărare puternică, combinată cu dialog. Aliaţii NATO şi Rusia s-au întâlnit în Consiliul NATO-Rusia săptămâna trecută, iar aliaţii NATO sunt gata să se întâlnească din nou, să prezinte propuneri concrete şi să pună pe masă propuneri scrise, precum şi să caute rezultate constructive”, a mai enunţat Stoltenberg.

Într-o conferinţă de presă organizată alături de ministrul de externe al Germaniei, Serghei Lavrov a transmis că Rusia aşteaptă răspunsuri din partea SUA şi NATO cu privire la cererile sale, între care renunţarea de către Alianţa Nord-Atlantică să se mai extindă în Est, înainte de a relua negocierile cu privire la criza geopolitică care ameninţă să degenereze într-un conflict în Ucraina. 

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, în conferinţa de presă alături de ministrul rus de externe Serghei Lavrov. „Nu putem accepta cereri care vizează propriile noastre trupe pe propriul nostru teritoriu”, a spus ministrul rus de externe, asigurând că acestea „nu ameninţă” pe nimeni.

În privinţa cerererilor Moscovei în materie de securitate, ministrul german de externe s-a declarat în favoarea dialogului, care trebuie, în opinia sa să continue, dar a pledat pentru „măsuri care să aducă mai multă securitate pentru întreaga Europă".

„Germania este pregătită să apere valorile fundamentale în conflictul cu Rusia legat de Ucraina, chiar dacă aceasta înseamnă plata unui preţ economic ridicat”, a declarat Annalena Baerbock.