Cel puţin 40 de răniţi după cutremurul puternic din Peru
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Cel puţin 40 de răniţi după cutremurul puternic din Peru

Cel puţin 40 de persoane au fost rănite vineri după un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter care a zguduit coasta de nord a Peru, au anunţat autorităţile din domeniul sănătăţii, citate de Agerpres.

Trei persoane, între care o femeie însărcinată, au fost grav rănite în urma prăbuşirii unor ziduri, a anunţat spitalul din oraşul Sullana, iar alţi 10 s-au ales cu fracturi.

Seismul a fost înregistrat la ora 12:10 p.m. (17:10 GMT), iar epicentrul său a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, nu departe de graniţa cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 km, potrivit Institutului Naţional de Geofizică.

Agenţia de apărare civilă a anunţat că 187 de case au fost avariate, iar şase nu mai pot fi locuite.

Cutremurul a fost simţit în întreaga regiune şi în ţara vecină, Ecuador.

Potrivit postului de radio RPP, seismul a provocat daune la faţada catedralei din capitala de provincie Piura.

În districtul Colan de pe coasta Pacificului s-au înregistrat alunecări de teren.

Preşedintele peruan Pedro Castillo a părăsit parada militară care se desfăşura în capitala Lima pentru marcarea a 200 de ani de la Declaraţia de Independenţă a ţării şi s-a deplasat la Piura, potrivit biroului său de presă.

Peru, care se află pe Cercul de Foc al Pacificului, se confruntă în fiecare an cu aproximativ 100 de cutremure perceptibile de către om.

Similare
RECOMANDĂRI