EXTERN

Coronavirus: Comisia Europeană cere statelor UE să acţioneze pentru a evita repetarea situaţiei din primăvară

post-img

Comisia Europeană le-a cerut joi statelor membre ale UE să reacţioneze în faţa creşterii generalizate a noilor cazuri de COVID-19 pentru a putea evita astfel o situaţie similară celei trăite în primăvară, când epidemia s-a extins masiv şi a determinat impunerea unor restricţii dure, relatează agenţia EFE.

''Ne aflăm într-un moment decisiv şi toată lumea trebuie să acţioneze decisiv şi să utilizeze instrumentele de care dispunem. Aceasta înseamnă că toate statele membre trebuie să fie pregătite să aplice imediat şi la momentul potrivit măsuri de control, încă de la primul indiciu de posibile focare noi. Aceasta ar putea fi ultima noastră şansă de a împiedica repetarea situaţiei din primăvară", a declarat joi la o conferinţă de presă comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Stella Kyriakides a semnalat că ''în unele state membre situaţia este acum mai rea decât în martie'', cauza acestei evoluţii fiind aceea că ''măsurile necesare nu au fost decretate, aplicate sau respectate corect''.

În acest context, Comisia Europeană a recomandat joi statelor membre să menţină carantina de 14 zile în cazul persoanelor care sunt contacţi ai unui caz pozitiv de SARS-CoV-2, după ce câteva ţări au redus această perioadă la zece sau chiar şapte zile.

La aceeaşi conferinţă de presă a participat şi directoarea Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, care a avertizat de asemenea asupra creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 în Europa, tendinţă pe care a descris-o drept ''alarmantă''.

Această evoluţie poate fi atribuită parţial şi creşterii numărului infectărilor în rândul tinerilor, întrucât unii dintre ei nu respectă măsurile de prevenţie pentru că se consideră ''invulnerabili'' şi ''nu sunt preocupaţi că ar putea transmite virusul'', a remarcat directoarea ECDC.

''Până când nu va fi disponibil un vaccin sigur şi eficace, identificarea rapidă, testele şi plasarea în carantină a contacţilor cu risc ridicat sunt unele dintre măsurile cele mai eficiente pentru diminuarea transmiterii'' virusului, a subliniat Andrea Ammon, adăugând că ''pandemia este departe de a se fi încheiat şi nu trebuie să lăsăm garda jos."

Instituţia pe care ea o conduce a publicat joi raportul săptămânal privind evoluţia epidemiei COVID-19 în Europa, care semnalează că în unele ţări s-a trecut ''de la o transmitere locală la o transmitere comunitară mai generalizată''.

Evaluarea actualizată a riscurilor, disponibilă pe site-ul Comisiei Europene, arată că ratele de notificare au crescut continuu în UE şi în Regatul Unit începând cu luna august şi că măsurile luate nu au fost întotdeauna suficiente pentru a reduce sau a controla expunerea la virus. Prin urmare, este esenţial ca statele membre să aplice pe scară largă toate măsurile necesare încă de la primul semn de izbucnire a unor noi focare. Ele includ intensificarea testării şi depistării contacţilor, îmbunătăţirea supravegherii asistenţei medicale publice, asigurarea unui acces mai bun la echipamente individuale de protecţie şi la medicamente şi asigurarea unei capacităţi suficiente de asistenţă medicală, în conformitate cu acţiunile prezentate de Comisie în luna iulie.

Noua evaluare a riscurilor efectuată de ECDC constată că intervenţiile nefarmaceutice, cum ar fi distanţarea fizică, menţinerea igienei optime şi utilizarea de măşti faciale, s-au dovedit a fi insuficiente pentru a reduce sau a controla expunerea la virus. În acelaşi timp, impactul ratelor crescute de infectare variază de la o ţară la alta. În timp ce în unele ţări creşterea lor afectează în principal persoanele mai tinere (cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani), având drept rezultat principal cazuri uşoare şi asimptomatice, în alte ţări creşterea lor conduce la sporirea deceselor în rândul persoanelor în vârstă. Situaţia epidemiologică actuală prezintă un risc în creştere pentru grupurile cu risc crescut şi pentru cadrele medicale şi necesită măsuri specifice imediate în materie de sănătate publică.

ECDC identifică mai multe opţiuni de răspuns, cum ar fi consolidarea capacităţilor în materie de asistenţă medicală şi direcţionarea acţiunilor din domeniul sănătăţii publice către persoanele vulnerabile din punct de vedere medical şi către cadrele medicale. Centrul îndeamnă la aplicarea unor intervenţii nefarmaceutice, strategii de testare, măsuri de depistare a contacţilor, măsuri de carantină, a unei comunicări adecvate cu privire la riscuri şi a unor măsuri de protecţie a sănătăţii mintale.

ECDC subliniază că majoritatea populaţiei statelor UE este în continuare susceptibilă să contracteze virusul, datele studiilor de seroprevalenţă sugerând un procent al populaţiei imunizate sub 15%.

De asemenea, există o ''mare îngrijorare'' faţă de evoluţia epidemiei în şapte state membre ale UE, respectiv Bulgaria, Croaţia, Malta, Republica Cehă, România, Spania şi Ungaria, care au ''un procent mai ridicat de cazuri grave sau de spitalizări'', cu o creştere a mortalităţii ''deja observată'' sau ''care ar putea surveni curând'', avertizează agenţia specializată a UE.