EXTERN

Coronavirus: Italia blochează summitul UE şi cere măsuri mai ambiţioase

post-img

Premierul italian Giuseppe Conte nu acceptă ''proiectul pregătit'' pentru summitul în sistem de videoconferinţă al Uniunii Europene consacrat găsirii unui răspuns economic comun la pandemia COVID-19, au anunţat joi seară surse guvernamentale italiene, potrivit AFP şi DPA.

Italia doreşte ca Uniunea Europeană să se doteze cu ''instrumente financiare novatoare şi cu adevărat adaptate la un război'', a relatat agenţia italiană AGI, care citează colaboratori apropiaţi ai premierului Conte.

''Datorăm cetăţenilor noştri un răspuns solid şi adecvat. Cum poate cineva să creadă că instrumentele concepute în trecut sunt adecvate pentru acest şoc cu un impact atât de devastator?'', au afirmat oficialităţile italiene citate.

Agenţia de presă DPA menţionează că şeful executivului italian acordă Europei zece zile pentru a ''găsi o soluţie adecvată la urgenţa gravă în care se află toate ţările''.