EXTERN

Criză la frontiera dintre Ucraina şi Rusia: Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit la Kiev

post-img

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns la Kiev miercuri dimineaţă, vizită care face parte din eforturile internaţionale pentru detensionarea situaţiei securităţii la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Blinken va fi primit în cursul zilei de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi va avea o întrevedere cu ministrul de externe Dmitro Kuleba.

Potrivit Departamentului de Stat american, obiectivul vizitei este de a reafirma angajamentul Washingtonului faţă de suveranitatea şi integritatea teritoriale ale Ucrainei.

Joi, Antony Blinken va pleca spre Berlin, unde va avea o întâlnire cu ministrul de externe german Annalena Baerbock.

După ce marţi secretarul de stat al SUA a discutat telefonic cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, cei doi demnitari se vor întâlni în persoană vineri, la Geneva.

Blinken a subliniat rolul important al democraţiei în depăşirea crizei actuale, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Orice discuţie privind securitatea europeană trebuie să includă partenerii şi aliaţii NATO din Europa, inclusiv Ucraina, a susţinut secretarul de stat american.

În ultima perioadă tensiunile privind conflictul din Ucraina s-au multiplicat. Negocierile de săptămâna trecută între SUA şi Rusia, atât în cadrul Consiliului NATO-Rusia, cât şi în cadrul OSCE, nu s-au soldat cu rezultate concrete.

Mişcările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina au determinat Occidentul să se teamă că Rusia planifică o invazie.

Moscova neagă că are un asemenea plan, dar la rândul său solicită garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.