EXTERN

Deţinătoare a preşedinţiei OSCE în 2021, Suedia anunţă că se va concentra pe conflictele nerezolvate din Europa

post-img

Suedia va face din conflictele nerezolvate din Europa o prioritate a agendei sale în timpul preşedinţiei pe care o deţine în acest an la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a declarat joi ministrul suedez de Externe, Ann Linde, potrivit Agerpres.

"Cele mai vizibile exemple de încălcări ale angajamentelor noastre comune şi ale legii internaţionale rămân crizele din interiorul şi din jurul Ucrainei", le-a spus şefa diplomaţiei suedeze reprezentanţilor celor 57 de state membre ale OSCE într-o videoconferinţă.

Ann Linde a afirmat că va face o vizită în Ucraina săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu oficiali şi cu angajaţi ai OSCE care sunt însărcinaţi cu monitorizarea situaţiei din estul ţării, care se află sub controlul separatiştilor susţinuţi de Rusia.

Violenţele de anul trecut dintre Armenia şi Azerbaidjan asupra disputatei regiuni Nagorno-Karabakh a evidenţiat riscul de a menţine nerezolvate conflictele prelungite, a declarat ministrul de externe suedez.

Cu toate acestea, Ann Linde a afirmat clar că nu va putea face foarte mult în afară de a sprijini paşii diplomatici pentru construirea încrederii şi securităţii.

"Nu am iluzia că progresul va fi uşor sau că eu, ca preşedinte în exerciţiu, voi putea să construiesc punţi peste toate golurile care există în organizaţia noastră", a mai spus Ann Linde, a cărei ţară a preluat preşedinţia rotativă a OSCE de la Albania.

Printre ţările membre ale OSCE se numără şi Rusia şi SUA.

Această organizaţie cu sediul la Viena are de asemenea ca misiuni promovarea democraţiei şi a statului de drept.

"Democraţia trebuie apărată sistematic", a afirmat Ann Linde, reamintind de protestele violente de săptămâna trecută de la Congresul SUA.

"Ştim că statele care au implementat angajamentele privind drepturile omului şi respectă principiile democratice sunt mai sigure şi pot să ofere perspective economice mai bune", a adăugat ea. "Nu voi ezita să semnalez încălcările" angajamentelor de către statele participante, a insistat Linde.