EXTERN

Dezbaterea finală Trump-Biden. „China construieşte un drum nou către staţiunea ta de golf. Care e treaba cu asta?”

post-img

Ultima confruntare televizată dintre Donald Trump şi Joe Biden a a avut loc cu 12 zile înainte de ziua celor mai tensionate alegeri din ultimele decenii în SUA. Pentru a evita o ceartă continuă între cei doi, ca la precedenta dezbatere, celor doi li s-au întrerupt automat microfoanele după 2 minute în care şi-au expus răspunsul la o întrebare.

Discuţia a fost mai calmă decât precedenta confruntare, calificată unanim de opinia publică şi de către analişti drept cea mai dezastruoasă din istoria dezbaterilor prezidenţiale, scrie Digi24.

Donald Trump s-a străduit să nu mai fie la fel de agresiv cu rivalul său, dar a fost mai ofensiv decât candidatul democrat, pe care a încercat să îl atace pe subiectul suspiciunilor de corupţie care planează asupra fiului său, Hunter Biden, în legătură cu o afacere din Ucraina. 

Biden a fost mai defensiv decât la precedenta dezbatere, dar a încercat să puncteze şi el pe tema corupţiei de la Casa Albă şi a lipsei de caracter de care este acuzat actualul preşedinte. 

Dezbaterea a început cu întrebări despre criza coronavirus care a lovit foarte dur Statele Unite. 

Donald Trump a ţinut să repete faptul că după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a stat puţin timp în spital şi acum este imun. „Sunt imun, nu ştiu dacă pentru patru luni sau pentru toată viaţa, dar sunt imun. O să treacă, se duce (pandemia)”

Biden l-a atacat pe Trump pe subiectul taxelor pe care nu le-a plătit în SUA (suma totală depăşind puţin 700 de dolari), dar pe care le plăteşte în China în schimb - 180 000 de dolari. 

Biden: China contruieşte un drum nou către un resort de golf pe care îl ai. Rusia te plăteşte, China te plăteşte, care este treaba cu asta?

Trump: Eu nu fac bani în Rusia, tu faci. Eu nu fac bani în Rusia, tu faci. Ai luat 3 milioane din Rusia, eşti marele şef. 

Un alt schimb de acuzaţii a fost pe tema relaţiei cu Kim Jong Un. Donald Trump a spus că, la preluarea mandatului, a avut o discuţie de pe peste o oră cu fostul preşedinte Barack Obama, care i-a spus că cea mai mare problemă a SUA este relaţia cu Coreea de Nord. „Va fi război, mi-a spus. Aşa mi-a spus. Mi-au lăsat un dezastru. Situaţia cu Coreea de Nord era un dezastru. Problema era că lui Kim Jong Un nu îi plăcea de Obama. Acum nu avem război cu Coreea de Nord”, a spus Trump. 

Biden l-a acuzat pentru relaţia cu liderul nord coreean, pe care l-a numit „un bandit”

Trump: Am candidat din cauza ta şi a lui Obama. Dacă că făceaţi treaba, nu candidam. Am candidat din cauza voastră!

Biden: Caracterele noastre sunt pe buletinele de vot. Ştiţi ca eu am reputaţie de om de onoare şi că nu mint. Îl ştiţi şi pe el. 

Trump: Eşti un politician corupt!

Biden: Oh, Doamne!

Trump: Numai vorba e de tine, Joe! Tot spui voi face asta, voi face ailaltă. De ce nu ai făcut cât erai vicepreşedintele lui Obama? Numai vorba e de tine!

Biden: Pentru că am avut un Congres republican. 

Rasismul actualului preşedinte a fost un alt subiect atacat în cadrul dezbaterii. Trump a ţinut să precizeze că este „cea mai puţin rasistă persoană din încăpere”

„Nimeni nu a făcut mai mult pentru persoanele de culoare decât am făcut eu, nici chiar Abraham Lincoln”, a spus el. 

”Acest Abraham Lincoln (referire la Trump - n.n.) este unul dintre cei mai rasişti preşedinţi din istoria noastră modernă. Alimentează fiecare focar de rasism”, a replicat Biden.

Ultimul cuvânt al confruntării l-a avut Joe Biden, care a subliniat că alegerile din 3 noiembrie sunt despre caracter, punând în antiteză reputaţia sa de om de onoare şi care nu minte cu celebra pasiune a lui Trump pentru declaraţiile neconforme cu realitatea.