EXTERN

Doi aliaţi ai lui Alexei Navalnîi au dispărut fără urmă în Rusia

post-img

Doi aliaţi ai lui Alexei Navalnîi au dispărut a doua zi după deschiderea unui birou de campanie în Republica Dagestan din sudul Rusiei, potrivit unui anunţ postat pe contulul Twitter al biroului.

Deschiderea discretă de duminică a biroului din capitala Makhachkala vine după o tentativă nereuşită în luna februarie, când managerul regional de campanie de atunci a fost agresat la câteva ore după ce echipa lui Navalnîi şi-a anunţat intenţia, scrie Digi 24.

„Ieri am deschis un sediu în Makhachkala, iar astăzi coordonatorul nostru, Eduard Atayev, a dispărut”, se .spune în postare, potrivit The Moscow Times.

Un observator al alegerilor regionale a spus că şi asistentul lui Atayev, Murad Manapov, a dispărut fără urmă după ce a aplecat de acasă.

Poliţia locală spune că cei doi bărbaţi nu au fost reţinuti sau arestaţi, potrivit declaraţiilor făcute de Ruslan Ablyakimov, fostul manager de campanie atacat în februarie şi care între timp a fugit din Dagestan.

Biroul lui Navalnîi din regiunea cu populaţie majoritar musulmană face parte dintr-un plan de extindere care include înfiinţarea a 37 de birouri înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă, echipa lui sperând să blocheze supermajoritatea partidului pro-Kremlin.

„Capitala Daghestanului este cel mai mare oraş rusesc în care nu am avut niciodată un sediu”, a spus luna trecută Leonid Volkov, principalul colaborator al lui Navalnîi, care a fugit din Rusia în 2019, când autorităţile au deschis o anchetă penală.

„Ştiu că se aşteaptă cu nerăbdare deschiderea unui sediu acolo”, a mai spus acesta.

Navalnîi execută acum o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru acuzaţii vechi de fraudă într-o colonie penală care a fost descrisă drept una dintre cele mai dure din Rusia.