EXTERN

Donald Trump refuză să-i plătească onorariul lui Rudy Giuliani şi nu îi mai răspunde la telefon

post-img

Relaţia dintre Donald Trump şi avocatul său personal, Rudy Giuliani, pare că s-a răcit semnificativ în ultimele săptămâni, având în vedere faptul că Giuliani a eşuat în a răsturna rezultatul alegerilor pe care preşedintele în funcţie le-a pierdut. Conform unor informaţii din presa americană, Trump refuză să îl plătească pe Giuliani pentru serviciile sale şi se simte „ofensat” de tariful pe care avocatul său l-a stabilit – 20.000 de dolari pe zi, conform The Guardian.

Giuliani a jucat rolul cheie în încercările eşuate ale lui Trump de a întoarce rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, pierdute de preşedintele în funcţie cu un scor de 306-232 în favoarea lui Joe Biden.

Fostul primar al oraşului New York a formulat o serie de contestaţii în mai multe state, însă toate au fost respinse pentru lipsă de probe şi vicii de procedură. Mai mult, nici Giuliani şi nici alţi avocaţi ai lui Trump nu au formulat vreodata acuzaţia de fraudă în vreunul dintre cazuri pentru că dacă ar fi făcut-o, având în vedere că acuzaţiile s-au dovedit false, ei şi-ar fi putut pierde licenţele.

Conform The Washington Post, relaţia dintre Trump şi Giuliani s-a răcit dramatic în ultimele săptămâni. De altfel, Trump refuză acum să-i plătească avocatului sumele de bani datorate şi şi-a instruit subalternii de la Casa Albă să nu-i mai răspundă la telefon. Trump ar fi ofensat de sumele pe care Giuliani le cere pentru serviciile sale – 20.000 de dolari pe zi, o cifră pe care avocatul a negat-o, dar care apare în scris în documente.

Ruptura dintre Trump şi Giuliani contribuie la senzaţia de izolare crescândă a preşedintelui. Trump este nemulţumit de apropiaţii lui despre care spune că nu l-au apărat suficient în urma Asaltului de la Capitoliu pe care l-a instigat în ziua de 6 ianuarie. Printre cei care au căzut în dizgraţiile preşedintelui din acest motiv se numără purtătoarea sa de cuvânt, Kayleigh McEnany, ginerele său, Jared Kushner şi Mark Meadows, şeful său de cabinet.

Refuzul lui Trump de a îl plăti reprezintă o nouă lovitură pentru Giuliani, a cărui legătură cu preşedintele pare că i-a adus doar probleme. Avocatul ar avea şi el probleme legate de incitarea la insurecţie, în contextul în care i-a instigat pe susţinătorii lui Trump să pornească un „proces prin luptă” (eng. Trial by combat), în ziua de 6 ianuarie.

„Sunt dispus să îmi pun la bătaie reputaţia. Preşedintele e dispus să îşi pună la băitaie reputaţia. Ştim că vom găsi infracţiuni acolo. Să pornim un proces prin luptă!”, le-a strigat Giulani susţinătorilor furioşi ai lui Trump adunaţi la Washington DC în 6 ianuarie. Din cauza acestor instigări, Giuliani se numără printre cei investigaţi de procurorul general din DC. Mai mult, Giuliani ar putea fi exclus din baroul din New York pentru faptele sale.