EXTERN

Unanimitate în Duma de Stat. Parlamentarii ruşi au aprobat în prima lectură propunerea lui Vladimir Putin de revizuire a Constituţiei

post-img

Deputaţii ruşi au aprobat joi cu unanimitate de voturi şi după mai puţin de două ore de dezbateri toate propunerile pentru revizuirea Constituţiei pe care preşedintele Vladimir Putin le-a dezvăluit cu doar trei zile înainte, informează AFP, preluat de agerpres.ro.

"Am dat dovadă de o puternică unitate", a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele camerei inferioare a Parlamentului rus, Duma de Stat.

Cei 432 de deputaţi prezenţi au votat pentru revizuirea Constituţiei, detaliată luni de Kremlin într-un document de 21 de pagini.

Volodin a anunţat apoi că examinarea în a doua lectură va avea loc la 11 februarie, în timp ce mai mulţi responsabili ruşi au declarat că vizează adoptarea definitivă la primăvară a acestei reforme, prima pentru Constituţia adoptată în 1993, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Preşedintele rus a surprins întreaga lume la 15 ianuarie cu această revizuire a Constituţiei, devenită, potrivit lui, necesară din dorinţa pentru schimbare a ruşilor, revizuire ce alimentează de asemenea speculaţiile în legătură cu viitorul politic al lui Vladimir Putin după încheierea mandatului său actual, în 2024.

De atunci, schimbările s-au succedat cu o viteză neobişnuită în rutina politică rusă: premierul Dmitri Medvedev a demisionat, fiind imediat înlocuit cu un înalt funcţionar necunoscut marelui public, Mihail Mişustin, care a numit marţi noul său cabinet.

Amendamentele constituţionale propun transferarea anumitor prerogative către Parlament, cum este cea de a-l alege pe premier. Ele întăresc de asemenea rolul unui organ până atunci consultativ, Consiliul de Stat, alimentând speculaţiile conform cărora acesta s-ar putea plasa în centrul regimului.

O altă schimbare, judecătorii, parlamentarii şi responsabilii politici de nivel federal vor avea interdicţia de a avea cetăţenie străină sau un permis de şedere într-o altă ţară. Textul întăreşte de asemenea unele puteri ale preşedintelui, care va putea de exemplu să refuze să semneze o lege adoptată de două treimi dintre deputaţi.

În opinia mai multor analişti, Vladimir Putin pregăteşte prin această reformă perioada de după 2024, când se încheie mandatul său, lăsându-şi maximum de căi deschise pentru a-şi menţine influenţa într-o ţară pe care o conduce de 20 de ani.