EXTERN

După „Războiul cârnaţilor” începe „Războiul eolienelor”. Noi tensiuni post-Brexit între UE şi Marea Britanie

post-img

Un nou front s-a deschis în tensiunile post-Brexit dintre Boris Johnson şi Uniunea Europeană, de această dată în legătură cu industria britanică a turbinelor eoliene. Bruxelles-ul este îngrijorat de faptul că guvernul britanic favorizează firmele interne, încălcând acordul comercial, scrie The Guardian.

Cu sprijinul guvernelor din Franţa şi Spania, Comisia Europeană a avertizat în mod oficial Marea Britanie că politica de achiziţii a guvernului ar putea încălca acordul comercial semnat anul trecut.

Conflictul evidenţiază linia dificilă pe care guvernul britanic încearcă să o parcurgă, promiţând că va sprijini companiile britanice în epoca post-Brexit, îndeplinind în acelaşi timp angajamentul de a fi deschis investiţiilor din întreaga lume, inclusiv din Europa.

Problema se adaugă pe o listă lungă de tensiuni în relaţia UE-Regatul Unit de când Marea Britanie a părăsit piaţa unică şi uniunea vamală, inclusiv disputele privind acordurile post-Brexit pentru Irlanda de Nord şi emiterea licenţelor de pescuit care a dus la tensiuni cu Franţa.

Secretarul de afaceri, Kwasi Kwarteng, se pregăteşte să semneze contracte de energie regenerabilă extrem de valoroase în următoarele luni, în timp ce guvernul încearcă să îndeplinească promisiunea prim-ministrului Boris Johnson că centralele eoliene offshore vor genera suficientă energie electrică pentru a alimenta fiecare casă din Marea Britanie în următorii zece ani.

UE este îngrijorată de susţinerea publică a guvernului faţă de obiectivul industriei de aproviziona în proporţie de 60% cu bunuri fabricate în Marea Britanie sau servicii furnizate pe plan intern dezvoltarea centralelor eoliene offshore. 

Însă, acordul comercial şi de cooperare dintre UE şi Marea Britanie interzice în mod explicit orice cerinţă pentru companiile care se înscriu la licitaţii de a „atinge un anumit nivel sau procent din producţia internă”.

Aproximativ 50% din lanţul de aprovizionare al industriei din Regatul Unit este deservit în prezent de firme britanice, dar companiile de vârf din UE au un mare interes pe piaţă, inclusiv firma spaniolă Siemens Gamesa şi compania franceză de energie Total. Şapte dintre cele mai mari parcuri eoliene din lume se află pe teritoriul Regatului Unit şi este o piaţă din ce în ce mai fructuoasă pentru furnizorii internaţionali de energie.

Spania şi Germania au cerut Comisiei Europene să ridice subiectul la următoarea reuniune cu oficialii britanici.

Potrivit unor surse diplomatice, oficialii britanici au confirmat că detaliile privind implicarea industriei locale au fost incluse în caietele de sarcini, dar au precizat că nu s-a decis procentul.

„Comisia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la respectarea acordului comercial şi de cooperare şi a angajamentelor britanice”, a declarat o sursă diplomatică. De asemenea, Comisia a ridicat subiectul viitoarelor subvenţii britanice pentru industria de turbine eoliene. Un purtător de cuvânt al comisiei a declarat că oficialii evaluează politica guvernului britanic.

Departamentul pentru afaceri, energie şi strategie industrială a declarat că succesul cererilor de contracte din Marea Britanie nu va depinde de angajamentele companiilor privind utilizarea forţei de muncă şi a serviciilor locale.

„Ne-am angajat să sprijinim industria regenerabilă din Marea Britanie ori de câte ori este posibil şi să construim lanţuri de aprovizionare durabile pentru electricitatea cu emisii reduse de carbon, capabile să îndeplinească angajamentul industriei eoliene offshore de a atinge un procent de 60% în privinţa aprovizionării cu materii prime şi servicii din Regatul Unit. Cu toate acestea, în conformitate cu acordul comercial cu Uniunea Europeană, nu există cerinţe obligatorii pentru ca lanţurile de aprovizionare să utilizeze produse din Marea Britanie sau orice alt tip de ţinte obligatorii”, a transmis departamentul.

Sursa: Digi24