EXTERN

Editorial Conexiuni: Cm va fi rezolvată tensiunea politică în Golf în spatele căreia se află cel mai propabil Iranul

post-img

În săptămâna curentă au avut loc mai multe evenimente relevante în plan internaţional. În Hong Kong continuă protestele masive împotriva proiectului de lege privind extrădarea în China, a crescut tensiunea politică în Golf, în urma atacurilor asupra a două tancuri petroliere, în spatele cărora se află cel mai propabil Iranul, India a răspuns cu taxele proprii la taxele impuse de Trump care, de altfel a împlinit 4 ani din momentul când şi-a declarat intenţia de a deveni Preşedintele SUA. Cine a ştiut atunci unde vom ajunge acum? Aflaţi de la Iulian Fruntaşu în editorialul de la la emisiunea Conexiuni.  

Civilizaţia, prin natura sa, este esenţialmente europeană. Occidentul a ajuns, pe bună dreptate, să reprezinte democraţia, libertăţile fundamentale şi prosperitatea. Sperăm şi noi, europeni fiind, că la un moment dat vom face parte formal din clubul numit Uniunea Europeană.
Şi dacă vestul este direcţia noastră de mişcare în sensul modernizării, atunci estul este zona gri care reprezintă de foarte multe ori violenţa şi mai întotdeauna – incertitudinea.

Cu atât mai mult este important să urmărim atent ce se întâmplă atât în Ucraina, care este vecinul nostru, cât şi în Rusia care este şi ea un vecin, dar unul venit cu forţa – prin ocuparea armată a raioanelor de est ale Republicii Moldova.

În particular, sunt relevante provocările tranziţiei democratice în Ucraina care construieşte cu dificultate un stat-naţiune, bazat pe valorile euro-atlantice. Posibilitatea reuşitei acestui efort îl exasperează pe Vladimir Putin căruia îi este teamă că faptul în cauză îi va determina pe cetăţenii ruşi să răstoarne dictatura şi să iniţieze ei înşişi un proces de democratizare autentică.

Recentele proteste împotriva arestării jurnalistului de investigaţii Golunov arată că verticala puterii construită de Putin, FSB şi oligarhii nu este un fapt bătut în cuie, iar circul oferit de războaie nu poate înlocui pâinea şi libertăţile fundamentale.
 
Emisiunea o găsiţi aici.