EXTERN

Iranul intenţionează să menţină interdicţia asupra prezenţei femeilor la evenimentele sportive

post-img

Iranul intenţionează să interzică în continuare accesul femeilor la evenimentele sportive pe stadioane, în pofida unui protest la nivel naţional, a declarat miercuri un oficial guvernamental, relatează dpa, citat de Agerpres.

''În condiţiile actuale, prezenţa femeilor pe stadioane nu este recomandată'', a declarat Mahmoud Vaezi, şeful de cabinet al preşedintelui iranian, pentru agenţia de ştiri Mehr.

În Iran, femeilor le este interzis să participe la meciurile de fotbal de pe stadioane de patru decenii. O femeie s-a sinucis, dându-şi foc, în semn de protest la începutul acestei săptămâni, declanşând un val de proteste în ţară.

Vaezi a declarat că, în timp ce guvernul nu are obiecţii în principiu, ''cerinţele morale'' trebuie respectate.

Fanii bărbaţi continuă să rostească ''insulte vulgare'' pe stadioane şi o astfel de atmosferă nu este potrivită pentru femeile islamice, a declarat Mahmoud Vaezi.

Femeia care s-a sinucis a vrut să urmărească un meci al clubului ei de fotbal preferat, Esteghlal Teheran. A încercat să intre pe stadion deghizată în bărbat, dar a fost arestată şi condamnată apoi la şase luni de închisoare pentru că a insultat un oficial. În semn de protest faţă de condamnare, tânăra de 30 de ani şi-a dat foc.

Moartea femeii a condus la proteste pe reţelele sociale împotriva poliţiei şi a sistemului judiciar din Iran.

Căpitanul echipei naţionale de fotbal iraniene, Masoud Shojaei, a vorbit despre o ''ruşine''.

La rândul său, jucătorul Ashkan Dejagah le-a cerut celor responsabili să-şi regândească poziţia: ''Când vă veţi opri în cele din urmă cu astfel de lucruri? Totul are o limită'', a scris el pe Twitter.