EXTERN

Kakha Kaladze, care a jucat anterior pentru AC Milan, este noul primar al capitalei georgiene

post-img

Un fost fotbalist al echipei AC Milan a fost ales primar al oraşului Tbilisi, obţinând 51,06% din voturi la alegerile din 21 octombrie.

Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal georgiene, candidatul din partea partidului de guvernământ „Visul georgian”, Kakha Kaladze, a câştigat alegerile din Tbilisi din 21 octombrie, scrie kommersant.ru.

Kaladze a obţinut 51,06% din voturi. Aceste date au fost publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) din Georgia, după procesarea buletinelor de vot din toate cele 727 de secţii de votare din oraş.

Pe locul al doilea s-a clasat candidatul independent Aleko Elisashvili (17,46% din voturi), pe al treilea – Zaal Udumashvili, candidatul partidului „Mişcarea Naţională” (16,53%).

Kakha Kaladze a anunţat încheierea carierei sale sportive în luna mai 2012. A jucat ca apărător în echipele FC Dynamo din Tbilisi şi Kiev, A.C. Milano şi Genoa C.F.C. Cariera sa politică a început în partidul „Visul Georgian”. În octombrie 2012, Kaladze a ocupat posturile de viceprim-ministru şi ministru al Energiei şi Resurselor Naturale din Georgia.