EXTERN

NATO îşi consolidează prezenţa navală în Marea Neagră. În regiune se află un distrugător şi două nave de cercetare

post-img

Potrivit datelor sistemului internaţional de urmărire a navelor (AIS), în urma distrugătorului american USS Roosevelt (DDG-80), care a intrat marţi, 15 septembrie, în Marea Neagră, se află nava de cercetare britanică HMS Enterprise.

Nava, care aparţine Royal Navy, este considerată oficial o navă de cercetări hidrografice multirol, fiind dotată cu sonde ecologice şi numeroşi senzori remorcaţi, pentru culegerea de informaţii militare. Se estimează că aceasta va intra în Marea Neagră în dimineaţa zilei de miercuri, 16 septembrie, scrie defenseromania.ro.

HMS Enterprise s-a mai aflat în Marea Neagră şi în anul 2018.

În prezent, în Marea Neagră îndeplineşte misiuni şi nava de cercetarea Dupuy de Lome din cadrul Forţelor Navale ale Franţei. Aceasta este întrebuinţată pentru ducerea cercetării radioelectronice în interesul Direcţiei de Cercetare Militară din Franţa.

De asemenea, în seara zilei de marţi, în Marea Neagră, a intrat şi distrugătorul american purtător de rachete Roosevelt (DDG-80). Flota a 6-a operativă din cadrul Forţelor Navale ale SUA a precizat că “distrugătorul va participa la operaţii navale planificate”.

În acelaşi timp, s-a precizat că “Flota a 6-a operativă acţionează permanent în Marea Neagră pentru sprijinirea aliaţilor şi partenerilor din regiune”.