EXTERN

ONU: Tratatul internaţional privind interzicerea armelor nucleare va putea intra în vigoare

post-img

Tratatul internaţional privind interzicerea armelor nucleare a fost ratificat de a 50-a ţară, Honduras, şi va putea intra în vigoare în termen de 90 de zile, a declarat sâmbătă un oficial al ONU pentru AFP.

"Astăzi este o victorie pentru umanitate şi promisiunea unui viitor mai sigur", a comentat într-o declaraţie preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii Peter Maurer, care a salutat, alături de alte ONG-uri, această reuşită.

Tratatul privind interzicerea armelor nucleare (interzice utilizarea, dezvoltarea, producerea, testarea, staţionarea, depozitarea şi ameninţarea cu utilizarea acestor arme) a fost aprobat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în iulie 2017 cu sprijinul a 122 de ţări şi a fost semnat de 84 de ţări până în prezent.

"Honduras tocmai a ratificat tratatul, este al 50-lea stat, este un moment istoric şi permite intrarea sa în vigoare", a fost mesajul de pe contul său de Twitter al Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN). Acest ONG a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2017 pentru rolul său în elaborarea acestui tratat.

Principalele ţări care deţin arme nucleare, printre care SUA, Marea Britanie, Franţa, China şi Rusia, nu au semnat acest tratat.

Activiştii pentru abolirea armelor nucleare speră ca ratificarea acestui tratat să aibă un impact similar ratificării tratatelor internaţionale anterioare care interzic minele terestre şi muniţiile cu dispersie: stigmatizarea deţinerii şi utilizării armelor nucleare, ceea ce ar putea duce la schimbarea comportamentului chiar şi în cazul ţărilor ne-semnatare.

Statele care deţin arme nucleare susţin însă că arsenalele lor servesc drept factor de descurajare şi afirmă că respectă Tratatul de neproliferare care are drept scop prevenirea proliferării armelor nucleare.