EXTERN

Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost externat din spitalul militar unde a făcut tratament pentru COVID-19

post-img

Preşedintele SUA, Donald Trump, diagnosticat cu COVID-19, a fost externat astăzi, din centrul medical militar Walter Reed, unde a stat sub supravegherea medicilor, şi s-a întors la Casa Albă.

Preşedintele a păşit singur din spital, a mers cu coloana oficială la elicopterul Marine One, care l-a transportat la Casa Albă.

Donald Trump nu a făcut declaraţii în faţa presei ci doar i-a asigurat printr-un semn pe jurnalişti şi susţinători că este bine.

În cursul zilei, Donald Trump a anunţat că va ieşi din spital luni, la ora 22:30 GMT.

''Voi părăsi minunatul Centru medical Walter Reed astăzi la 18:30. Mă simt foarte bine! Nu vă temeţi de COVID. Nu-l lăsaţi să vă conducă viaţa'', a postat Trump pe Twitter, cu câteva ore înainte de externare.

În cursul zilei chiar a ieşit din spital la o scurtă plimbare cu coloana oficială, pentru a-şi saluta susţinătorii, apoi s-a întors în izolare.

Starea lui Trump a fost mai gravă decât se anunţase oficial. Nivelul de oxigen i-a scăzut de două ori în decurs de trei zile, a ajuns la 93 la sută, şi de aceea i s-a făcut un tratament cu steroizi. I s-a administrat Dexametazonă, un cocktail de anticorpi şi un tratament de 5 zile cu Redemsivir.

"Chiar dacă probabil nu este în afară de orice pericol, echipa şi cu mine suntem de acord asupra faptului că toate examinările noastre dar mai ales starea lui de sănătate clinică îi permit să revină acasă în siguranţă", a declarat Sean Conley, medicul Casei Albe.

"Va beneficia de îngrijiri medicale de clasă internaţională 24 de ore din 24", a adăugat Sean Conley.

Preşedintele Donald Trump, 74 de ani, a fost internat în spital vineri seară după ce a fost testat pozitiv la COVID-19 joi seară.

Donald şi Melania Trump au fost testaţi pozitiv la doar câteva ore după ce o consilieră a preşedintelui a fost confirmată ca fiind infectată.

Între timp creşte şi numărul apropiaţilor Casei Albe confirmaţi pozitiv.

Trump este al treilea lider care se infectează cu noul coronavirus, după premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele brazilian Jair Bolsonaro.