EXTERN

Summit informal la Salzburg. Liderii europeni discută despre migraţie şi Brexit

Liderii europeni se întâlnesc astăzi şi mâine la Salzburg, într-un summit informal, destinat problemei migraţiei şi Brexitului, ambele dosare aflate în impas.

Este vorba despre o întâlnire informală, la care nu se vor lua decizii, Austria a dorit să accentueze interesul său pentru siguranţa cetăţenilor europeni, pentru că deviza prezenţei austriece este "Europa care protejează", a transmis Lucian Pîrvoiu, din Austria. Este de aşteptat ca la această întâlnire să se ranforseze ideea unei Agenţii Europene Frontex mai puternice, care să punăla dispoziţia graniţelor UE 10.000 de grăniceri care să le protejeze şi înfiinţarea unei agenţii europene pentru azil. Însă nimic din toate acestea nu va fi de succes dacă liderii europeni nu vor acţiona concertat şi este greu de crezut acest lucru, având în vedere că însăşi Austria susţine mai degrabă idei antimigraţie pe care le tot duc ţări ca Italia, Polonia sau Ungaria.

În ce priveşte celălalt dosar, lucrurile sunt la fel de indecise, se profilează un "hard Brexit" din ce în ce mai serios, astfel că liderii europeni vor discuta despre posibilitatea organizării unui nou summit la jumătatea lunii noiembrie.