EXTERN

Sute de mii de persoane, evacuate din calea ciclonului Vayu, în India

Sute de mii de oameni evacuaţi în vestul Indiei, în aşteptarea ciclonului Vayu, care aduce ploi torenţiale şi vânt cu o viteză de până la 180 de km pe oră.

Pescarii se chinuie să-şi ancoreze bărcile, pentru a nu fi smulse de vânt.

Gujarat, statul indian cel mai vestic, este cel mai expus, dar e posibil să scape cu pierderi minime, ţinând cont că Vayu şi-a modificat puţin traiectoria şi va lovi doar parţial zona de uscat.