ÎNTÂLNIRILE TVR MOLDOVA

FOTO. „Eu fără Dumnezeu sunt nimic!” Vasile Şeicaru a retrăit momente fericite şi mai puţin fericite din viaţa lui, la „Întâlnirile TVR MOLDOVA”

post-img

Celebrul folkist român Vasile Şeicaru a fost invitatul special al seratei culturale „Întâlnirile TVR MOLDOVA” din această seară. Vasile Şeicaru a retrăit momente fericite şi mai puţin fericite din viaţa lui. A povestit despre tragedia care i-a marcat viaţă, după ce soţia sa s-a stins din viaţă.

Marele artist Vasile Şeicaru a vorbit despre locul naşterii, oraşul Galaţi, şi despre copilăria petrecută pe malul Prutului. Şeicaru, reprezentant al generaţiei de aur a folkului românesc, şi-a amintit despre cea mai frumoasă perioadă din viaţa lui – Cenaclul „Flacăra”.

Artistul a susţinut un minirecital cu cele mai îndrăgite piese din repertoriul său, iar publicul a aplaudat minute în şir.

Evenimentul, moderat de Alexandru Grecu, a avut loc la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”.

Proiectul „Întâlnirile TVR MOLDOVA” presupune o serie de evenimente culturale, în cadrul cărora personalităţi de referinţă ale culturii spaţiului românesc vin în faţa publicului de la Chişinău pentru a purta discuţii de suflet. Printre invitaţii speciali ai proiectului au fost actriţele Maia Morgenstern şi regretata Stela Popescu, managerul de teatru Constantin Chiriac, interpretul şi muzicianul Nicu Alifantis, interpreţii Dida Drăgan, Ştefan Bănică, Fuego, Grigore Leşe şi Sofia Vicoveanca.