JUSTIŢIE

Cazul lui Adrian Glijin, reţinut de peste 15 luni în stânga Nistrului: Chişinăul solicită preluarea cauzei în care acesta este cercetat

post-img

Biroul Politici de Reintegrare menţine într-un vizor permanent cazul cetăţeanului Republicii Moldova, Adrian Glijin, care mai bine de 15 luni se află în detenţie ilegală în stânga Nistrului.

Astfel, adiţional la măsurile anterior întreprinse, o nouă sesizare a fost remisă prin canalul de comunicare stabilit către oficiul reprezentantului politic de la Tiraspol şi participanţii în formatul de negocieri ,,5+2”, fiind reamintit că în pofida multiplelor solicitări ale Chişinăului nu se urmăresc evoluţii privind oferirea informaţiilor detaliate pe acest caz şi eliberarea necondiţionată a cetăţeanului Republicii Moldova, nu este asigurat accesul apărătorilor drepturilor omului şi a celor contractaţi de rudele apropiate şi deşi în luna decembrie 2021 a fost organizată o scurtă întrevedere asistată la locul detenţiei dintre mamă şi Glijin A., starea lui de sănătate şi motivele aflării în privaţiunea arbitrară de libertate aşa şi nu au fost elucidate, iar contactele ulterioare au fost iarăşi restricţionate, inclusiv cu rudele apropiate.

S-a remarcat că Glijin se confruntă cu probleme de sănătate care se agravează în condiţii inumane de detenţie şi s-a reiterat necesitatea asigurării posibilităţii examinării acestuia de către un cadru medical independent, care să ofere şi asistenţa calificată de resort.

S-a atras atenţia asupra faptului că în legătură cu lezarea abuzivă a drepturilor şi libertăţilor inalienabile ale lui Glijin A., la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este examinată cauza individuală a acestuia, şi respectiv, se impune luarea măsurilor urgente pentru restabilirea în drepturile încălcate şi atingerea unor rezultate pozitive în lumina respectării prevederilor Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din 04 noiembrie 1950 şi a standardelor universale în sfera drepturilor omului.

În altă ordine de idei, s-a accentuat că dl Glijin A. este cetăţean al Republicii Moldova şi în legătura cu aceasta s-a intervenit cu cererea preluării lui de către reprezentanţii organelor de drept competente de pe malul drept al Nistrului în vederea investigării şi adoptării măsurilor de resort pe marginea pretinsei cauze intentate în regiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

În mesajele Chişinăului s-a evidenţiat indispensabilitatea protejării şi restabilirii drepturilor fundamentale ale lui Glijin A., asigurării tuturor formelor de asistenţă necesară, inclusiv medicale şi juridice, oferirii accesului neîngrădit al rudelor şi al reprezentanţilor împuterniciţi de acestea, şi desigur eliberarea imediată din detenţie, cu încetarea măsurilor de persecuţie.

A fost relansat apelul către reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor internaţionali în cadrul formatului de negocieri „5+2” de a avea o contribuţie activă pe acest caz, prin luarea măsurilor prompte şi cu utilizarea activă a potenţialului disponibil pentru a fi marcate progrese palpabile şi a fi garantate drepturile şi libertăţile fundamentale, în conformitate cu exigenţele dreptului internaţional.

Nu în ultimul rând a fost reînnoită invitaţia Chişinăului de a convoca în timpul apropiat o nouă reuniune a experţilor din domeniul drepturilor omului de pe ambele maluri ale Nistrului pentru a discuta potenţiale acţiuni ce pot fi întreprinse în vederea asigurării respectării drepturilor omului în regiune şi soluţionării cazurilor individuale, inclusiv pe cel al cet. Glijin A.

La fel, precizăm că recent, printr-o adresare separată, s-a solicitat implicarea şi intervenţia partenerilor externi relevanţi în vederea conjugării eforturilor în comun cu autorităţile naţionale şi cu instituţiile mediului asociativ promotoare ale drepturilor omului, direcţionate spre asigurarea respectării drepturilor fundamentale în corespundere cu standardele dreptului internaţional, în particular cu mesajul de a fi asigurat accesul neîngrădit către A. Glijin a unui medic calificat şi independent întru aprecierea obiectivă a stării de sănătate şi oferirea asistenţei necesare, şi desigur, obţinerea eliberării necondiţionate a acestuia din detenţia ilegală.