JUSTIŢIE

Codul contravenţional nu va mai conţine sancţiuni pentru exercitarea unor practici sau ritualuri în numele unui cult religios

post-img

Prevederile din Codul contravenţional potrivit cărora exercitarea, în numele unui cult religios ori în nume propriu, a unor practici şi ritualuri care contravin Legii privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale, vor fi excluse.

Potrivit autorilor unui proiect de lege, care prevede modificarea şi completarea Codului contravenţional, aceste prevederi vin în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Hotărârea Maşaev c. Moldova Curtea europeană a constatat încălcarea art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a ingerinţei în dreptul reclamantului la libertatea de religie, prin amenda aplicată acestuia în anul 2004, în baza Codului cu privire la contravenţiile administrative, pentru practicarea, într-un local privat şi împreună cu un grup de alţi musulmani, a religiei islamice, care la acel moment nu era înregistrată în Republica Moldova, scrie Bizlaw.md.

Curtea europeană a notat că orice persoană care manifesta o religie nerecunoscută în conformitate cu Legea despre culte, în vigoare la acel moment, era în mod automat pasibilă de a fi sancţionată în conformitate cu prevederile art. 200 alin. (3) din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Curtea a considerat că ingerinţa în dreptul la libertatea de religie, prevăzută la acel articol, nu corespundea unei necesităţi sociale stringente, nefiind, astfel, necesară într-o societate democratică.



Curtea a constatat că sancţionarea persoanelor fizice aparţinând unui cult religios neînregistrat pentru că s-ar fi rugat sau şi-ar fi manifestat într-un alt mod convingerile lor religioase a fost incompatibilă cu Convenţia. Admiterea contrariului ar echivala cu excluderea convingerilor religioase minoritare care nu sunt în mod oficial înregistrate de către autorităţile naţionale şi, prin urmare, ar echivala cu recunoaşterea faptului că Statul poate să dicteze ce trebuie să creadă o persoană.

Curtea a reiterat că, în modul garantat de către art. 9 din Convenţie, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie este unul dintre fundamentele unei ”societăţi democratice” în sensul Convenţiei. În timp ce libertatea religiei este, în primul rând, o chestiune de conştiinţă individuală, în acelaşi timp aceasta implică, inter alia, libertatea de ”a-şi manifesta religia”, care, potrivit art. 9 din Convenţie, nu este exercitabilă doar în cadrul unui colectiv, ”în public” şi în cercul celor ai căror religie o împărtăşeşte persoana, ci şi ”în singurătate” şi ”în privat”.

Caracterul fundamental al drepturilor garantate de către art. 9 § 1 din Convenţie este, de asemenea, reflectat în textul paragrafului care prevede limitările acestora. Spre deosebire de § 2 din articolele 8, 10 şi 11 din Convenţie, care cuprind toate drepturile menţionate în primele paragrafe ale acestora, art. 9 din Convenţie se referă doar la ”libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa”. Într-un asemenea mod, se recunoaşte că în societăţile democratice, în care coexistă mai multe religii în cadrul aceleiaşi colectivităţi, poate fi necesară impunerea unor restricţii acestei libertăţi pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi de a asigura respectarea fiecărei credinţe.

În acelaşi timp, se accentuează importanţa fundamentală a dreptului la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei, precum şi faptul că Statul nu poate dicta ce să creadă o persoană şi nu poate lua măsuri coercitive pentru a-l face să-şi schimbe credinţele. Potrivit jurisprudenţei sale stabilite, Curtea lasă Statelor-părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere pentru a decide dacă este necesară o anumită ingerinţă şi în ce măsură, dar care să fie în concordanţă cu respectarea atât a legislaţiei naţionale pertinente, cât şi a jurisprudenţei Curţii europene, sarcină căreia este de stabili dacă măsurile luate la nivel naţional sunt proporţionale şi justificate în principiu.

Curtea europeană a notat că – indiscutabil – sancţiunea aplicată reclamantului doar pentru că s-a rugat în incinta unui local privat a constituit o ingerinţă în dreptul său la libertatea religiei.

Curtea europeană a putut să accepte că ingerinţa fusese prevăzută de lege (art. 200 § 3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985, în vigoare la momentul evenimentelor) şi urmărise scopul de a menţine ordinea publică, însă autorităţile au trebuit să analizeze dacă ingerinţa era necesară într-o societate democratică. Curtea europeană a remarcat că orice persoană care practica o religie nerecunoscută de legea naţională cu privire la culte este în mod automat pasibilă de a fi pedepsită potrivit prevederilor art. 200 § 3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, în vigoare la momentul evenimentelor.

Curtea europeană nu a contestat prerogativele statului de stabili o exigenţă de înregistrare a cultelor religioase într-un mod compatibil cu articolele 9 şi 11 din Convenţie, însă ea nu a considerat că sancţionarea unor indivizi aparţinând unui cult religios neînregistrat pentru interpretarea unor rugăciuni pentru alte manifestări ale credinţelor religioase ar fi fost compatibilă cu prevederile Convenţiei. Astfel, Curtea europeană a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 9 din Convenţie.