JUSTIŢIE

Doi angajaţi ai Gărzii forestiere din Soroca, reţinuţi pentru trafic de influenţă. Au încercat să scoată de sub urmărire un şofer, prins beat la volan

post-img

Un inspector şi un pădurar, ce aparţin Întreprinderii pentru silvicultură din Soroca, au fost reţinuti, în aceasta dimineaţă, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie. Cei doi sunt bănuiţi că ar fi pretins mită de la un bărbat, sub pretextul ca îl pot ajuta să scape de pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Potrivit denunţătorului, angajaţii Gărzii forestiere din Soroca ar fi susţinut că au influenţă asupra unor poliţişti, dar şi asupra unor responsabili din sistemul judecătoresc şi că i-ar putea determina pe aceştia să-l scutească de răspundere pentru constatarea lui în stare de ebrietate alcoolică la volan. Pentru serviciile lor, bănuiţi i-ar fi cerut 1400 de euro - bani pe care denunţătorul i-a transmis celor doi. 

Pe cazul dat a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii riscă o pedeapsă sub formă de amendă penală sau detenţie pe un termen de până la 6 ani. 

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.