JUSTIŢIE

Doi bărbaţi cercetaţi penal de poliţiştii din Ialoveni pentru şantaj

post-img

Poliţiştii din Ialoveni au identificat doi bărbaţi care au cerut de la o femeie bani pentru a nu publica anumite fotografii cu caracter intim pe reţelele de socializare.

Bărbaţii de 30 şi 32 de ani, domiciliaţi în localităţile Puhoi şi Ţîpala raionul Ialoveni, au nimerit în vizorul poliţiştilor după ce victima, o femeie de 38 de ani, a sesizat poliţiştii din Ialoveni precum că este şantajată de nişte persoane.
 
Poliţiştii au stabilit că, la începutul anului 2021, suspecţii, timp de două luni au şantajat victima, de la care ar fi cerut 2000 de euro, ameninţând-o cu publicarea fotografiilor cu caracter intim în spaţiul public.
 
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acestora a fost ridicat un telefon mobil de pe care aceştia ar fi şantajat femeia cât şi alţi purtători de informaţii (stikuri, telefoane, înscrisuri de ciornă).
 
Mai mult, s-a stabilit că unul dintre suspecţi este rudă cu victima. Acesta a intrat în posesia fotografiilor victimei, după ce mama femeii l-ar fi rugat să-i instaleze nişte aplicaţii în telefon.
 
Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală pentru şantaj.
 
La moment, bărbatul de 30 de ani, care este şi ruda victimei, este audiat de către poliţişti şi şi-a recunoscut vinovăţia, iar cel de-al doilea este pus sub învinuire şi este dat în căutare, fiind plecat peste hotarele ţării.
 
Conform legii penale persoana culpabilă de asemenea infracţiune, riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.