JUSTIŢIE

Fostul viceministru al Finanţelor Maria Carauş riscă până la 15 ani de puşcărie pentru corupţie

post-img

Procurorii anticorupţie au deferit justiţiei cauza penală de învinuire a viceministrului Finanţelor Maria Carauş, în dosarul ce vizează acte de corupţie, exprimate prin tentativa de trucare a unor licitaţii publice.

Potrivit materialelor cauzei penale, în vara acestui an, Maria Carauş, cunoscând că, printr-o  hotărâre de Guvern, s-a dispus alocarea a 15 milioane lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Spitalului Clinic Republican, ar fi încercat să convingă reprezentanţii spitalului că transferul acestor bani depinde exclusiv de  decizia ei.

Funcţionara a mai menţionat că, pentru ca spitalul să beneficieze de suma menţionată, trebuie să i se ofere o recompensă.

De asemenea, viceministrul ar mai fi promis că poate favoriza alocarea suplimentară a unei sume similare pentru lucrările de reparaţie şi renovare a instituţiei, decizia urmând a fi luată în perioada septembrie-octombrie 2017 când se va rectifica bugetul.

În continuarea intenţiilor sale infracţionale, viceministrul Finanţelor i-ar fi cerut reprezentantului Spitalului Clinic Republican să favorizeze reprezentanţii unor companii de construcţii la licitaţia publică ce urma să aibă loc pe 11 octombrie 2017.

În schimbul desemnării acestora drept câştigători, demnitarul i-ar fi promis reprezentantului instituţiei o recompensă de 5 la sută din suma alocată, iar 5 procente i-ar fi revenit ei (conform estimărilor procurorilor ceea ce reprezintă suma de 425 mii lei).

Pentru confirmarea probatoriului, au fost efectuate percheziţii la domiciliile, automobilele, oficiile şi birourile de serviciu ale viceministrului Finanţelor, precum şi ale reprezentanţilor agentului economic ce urmau să participe la licitaţie.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat în judecată cauza penală de învinuire a viceministrului, care actualmente se află în arest preventiv, fiind suspendată din funcţie la solicitarea procurorilor.

În privinţa reprezentanţilor agentului economic din domeniul construcţiilor, ce urma să participe la licitaţia publică din 11 octombrie 2017 procurorii au disjuns cauza penală în procedură separată, deoarece oamenii de afaceri pledează vinovaţi şi au încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Dacă va fi recunoscută vinovată de comiterea corupţiei pasive şi active, Maria Carauş riscă o pedeapsă  de la 7 la 15 ani cu amendă de până la 500.000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.