JUSTIŢIE

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea Procuraturii. Premierul va face selecţia candidaţilor

post-img

Guvernul şi-a asumat astăzi răspunderea pe modificarea Legii Procuraturii. Potrivit proiectului, prim-ministrul va selecta cel puţin doi candidaţi care vor fi propuşi Consiliului Superior al Procurorilor.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură, care prevede un nou mecanism de numire a Procurorului General, o nouă componenţă a Consiliului Superior al Procurorilor, dar şi alte noi reguli ce vizează procuratura general, a fost votat în lectură finală la 16 septembrie.

În urma modificării Legii cu privire la Guvern, Ministerul Justiţiei a creat o comisie care avea sarcina să selecteze o listă scurtă de candidaţi care să fie propuşi Consiliului Superior al Procurorilor.

La 6 noiembrie ministrul Justiţiei, Olesea Stamate a declarat că nu poate transmite lista celor patru candidaţi care au fost preselectaţi la CSP şi că unii membri ai comisiei au supraapreciat unii candidaţi în defavoarea altora.

Premierul Maia Sandu a declarat că este gata să-şi asume responsabilitatea pentru identificarea unor candidaţi care să fie propuşi CSP-ului. Premierul s-a adresat şi procurorilor cărora le-a dat asigurări că nu este vorba despre răzbunare, ci doar se doreşte libertate pentru procurori.

Vicepremierul Andrei Năstase a îndemnat procurorii şi judecătorii să nu-şi mai caute un nou stăpân ci să se alinieze cerinţelor democratice.