JUSTIŢIE

În iulie, împotriva Moldovei la CEDO aşteptau să fie examinate peste o mie de cereri

post-img

La începutul lunii iulie a anului curent, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului aşteptau să fie examinate 1 020 de cereri împotriva Republicii Moldova. Preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, susţine că dintre acestea, 980 erau cereri cu mari şanse de succes. Într-un interviu pentru IPN, Vladislav Gribincea a menţionat că cifra este una mare, în condiţiile în care, timp de 23 de ani, Republica Moldova a fost condamnată de CEDO în 618 de constatări de violări ale drepturilor omului.

„Din cele 980 poate nu toate o să ajungă la condamnări fizice, fiindcă Guvernul poate să recunoască şi singur violarea. Dar numărul de 980 de cereri bune este foarte mare, mai ales raportat la populaţia ţării. Este un volum de muncă pentru Curtea Europeană pentru zece ani înainte”, a notat Vladislav Gribincea.

O analiză a CRJM denotă că în 2019, Republica Moldova s-a aflat pe locul cinci în topul ţărilor împotriva cărora CEDO a pronunţat cele mai multe hotărâri. „Faptul că există multe adresări la CEDO bune vorbeşte implicit despre un număr mare de încălcări. Dar nu întotdeauna acest lucru este provocat exclusiv de justiţie, injustiţie. Numărul de cereri poate fi generat, de exemplu, de sistemul de drept. Cum ar fi situaţia din Ungaria – reducerea sistemică a pensiilor la toţi printr-o lege. Aici justiţia nu are ce face, e vorba de fapt de acţiune legislativă. Ei bine, ipotetic, acest lucru este posibil, totuşi în cazul Republicii Moldova, marea majoritatea a condamnărilor ţin de sistemul judiciar”, explică preşedintele CRJM.

Începând cu anul 1997 şi până pe 1 iulie 2020, au fost constatate 618 violări. Dintre acestea, 200 de violări (32%) ţin de încălcarea dreptului la un proces echitabil, la judecare în mod echitabil. Interzicerea torturii a făcut obiectul a 149 de violări (24%). dreptul la libertate şi siguranţă, adică dreptul de a fi liber – 92 de violări (15%), dreptul la respectul vieţii private – 30 de violări (5%), dreptul la libera exprimare – 19 cazuri (3%).

„E greu să numeşti un grup (de violări, n.r.) care ar domina. Da, avem un număr mare de hotărâri judecătoreşti neexecutate. Dacă nu greşesc, sunt 68. Dar aceste violări sunt vechi. Ele sunt de până în anul 2010. După anul 2010 avem foarte puţine condamnări la acest capitol şi ele se trag încă din anii 90, când hotărârile judecătoreşti se adoptau, iar Ministerul Finanţelor nu le executa. Acum acest lucru nu mai există”, precizează preşedintele CRJM.

„Aş spune că din cele peste 200 de violări ale Convenţiei Europene pe dreptul la un proces echitabil, 2/3 nu se datorează neexecutării hotărârilor judecătoreşti, ci se datorează comportamentului judecătorilor. Şi iată aceste două treimi tipurile de violări sunt foarte diferite. Din cele 140 de violări rămase vizează invalidarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile. Adică judecătorii spune până la Curtea Suprema de Justiţie sau Curtea de Apel că „da, cauza trebuie soluţionată în felul dat”, iar peste o perioadă se răzgândesc. Aşa ceva este inacceptabil. Dacă judecătorul a dat o hotărâre şi a devenit definitivă, ea trebuie executată şi poate fi remediată doar în cazul unor carenţe foarte grave. Ei, judecătorii, foarte lejer acceptau inversarea soluţiei proprii. Curtea Europeană ne-a condamnat la acest capitol în peste 60 de cazuri. Este foarte mult – 10% din toate condamnările, ceea ce este foarte multe”, menţionează Vladislav Gribincea.

Potrivit lui, cel mai des, se pare că, judecătorii îşi revăd propria poziţie în baza argumentelor care erau în dosar – adică până la o anumită dată spuneau că „nu, argumentele trebuie tratate în felul ăsta, iar de la o anumită dată îşi inversează propria soluţie, pe baza aceloraşi argumente care sunt deja în dosar. „Aşa ceva este inacceptabil. Noi am încercat să examinăm mai în detaliu acest fenomen şi nu am auzit la o explicaţie plauzibilă. În unele cazuri, într-adevăr este vorba despre interese economice. Şi atunci inversare soluţiei poate avea legături cu fenomenul corupţiei. Nu este cert, dar nu excludem acest lucru. În alte cazuri era vorba de interese politice majore. Şi atunci nu excludem că judecătorii puteau fi influenţaţi. Dar, ca judecătorii să accepte foarte uşor asemenea influenţe, cred că acest lucru trebuie să ne pună serios pe gânduri”, a mai spus preşedintele CRJM.

Interviul este desfăşurat în cadrul proiectului IPN „Injustiţia scoasă la vedere prin mijloace multimedia”.