JUSTIŢIE

Magistraţii au dispus aplicarea sechestrului pe bunurile imobile ale lui Vladimir Plahotniuc din Republica Moldova

post-img

Procuratura Anticorupţie a înaintat Judecătoriei municipiului Chişinău, sediul Ciocana, şase demersuri privind aplicarea sechestrului pe bunurile, ale cărui beneficiar efectiv este Vladimir Plahotniuc. Prin urmare, ieri , magistraţii au admis doar unul din cele şase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe 10 imobile, şi anume: 6 apartamente şi 4 încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane lei.

Celelalte cinci demersuri, prin care procurorii solicitau sechestrarea vilelor din Elveţia, Franţa şi România, 5 autoturisme şi o barcă (înregistrate în Elveţia), precum şi 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova), în valoare de 7,7 milioane de euro au fost respinse.

De notat că, lista de proprietăţi a fost identificată de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, care a stabilit că, deşi toate sunt înregistrate pe persoane terţe, beneficiar efectiv al acestora este cetăţeanul Vladimir Plahotniuc.

Procuratura va contesta hotărârea instanţei de judecată şi va insista pe sechestrarea tuturor bunurilor mobile şi imobile, ale cărui beneficiar efectiv este cetăţeanul Plahotniuc.