JUSTIŢIE

O instanţă din nordul Republicii Moldova a instituit regim special de activitate din cauza coronvirusului

post-img

Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, a instituit regim special de activitate până în data de 12 noiembrie, după ce mai mulţi angajaţi au fost testaţi pozivit la COVID-19.

Un ordin în acest sens, semnat de preşedintele instanţei, a fost publicat pe pagina web a judecătoriei, scrie Bizlaw.

Astfel, în această perioadă se vor examina doar: dosarele care potrivit cadrului normativ se judecă fără citarea părţilor, precum şi cauzele pe care părţile au solicitat examinarea în absenţa lor, cauzele urgente ce nu suferă amânarea, dintre care cauzele privind aplicarea/prelungirea/revocarea măsurilor preventive, aplicarea măsurilor de protecţie în cauzele de violenţă în familie şi cauzele care se examinează în procedură specială (încuviinţare spitalizării forţate şi tratamentului forţat, încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatriei, cauzele cu persoane arestate/arestate la domiciliu), cauzele a căror părţi au fost înştiinţate public, prin publicarea citaţiei într-un ziar republican sau local;
cauzele ajunse la faza de deliberare, adoptare şi pronunţarea hotărârii..

Accesul justiţiabililor în incinta Judecătoriei Edineţ se va permite doar în baza citaţiei şi cu respectarea normelor de igienă personală.

Menţionăm că, anterior, Judecătoria Edineţ a anunţat instituirea unui regim special de muncă până în data de 29 noiembrie. Decizia a fost luată, la fel, după ce mai mulţi funcţionari au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.